Ediția: Sâmbătă 26 Iulie 2025 Nr. 6928

VREMEA joi şi vineri


   Joi, vremea va rămâne mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi temporar noros. Pe arii restrânse în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei la începutul zilei vor fi precipitații slabe, predominant ploi. La munte va fulgui. În zonele joase vor fi condiții de ceață, izolat asociată cu burniță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 11 grade, iar cele minime, în general, între -5 și 2 grade.
   La București, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal pentru această dată, astfel că temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă în jur de 1 grad. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi condiții de ceață, posibil și de burniță în cursul nopții. Vântul va sufla slab până la moderat.

    Vineri, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât ar fi normal la această dată. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 11 grade, ușor mai ridicate în Banat, iar cele minime se vor situa între -3 și 7 grade. Cerul va fi mai mult noros în nordul țării și temporar noros în celelalte regiuni. Cu precădere în cursul nopții vor fi precipitații, mai ales ploi, în Maramureș, nordul Crișanei și al Transilvaniei. Izolat în restul teritoriului vor fi ploi slabe sau burnițe, iar la munte, cu deosebire în masivele nordice, trecător va ninge slab. În zonele joase vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?