Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Medicii de familie muncesc pe 30 şi 31 decembrie 2013


   Vrâncenii care au diferite probleme medicale pot apela, în primele zile din săptămâna viitoare, la serviciile medicilor de familie și ale celor din Policlinica Spitalului Județean de Urgență Focșani. Medicii de familie vor munci pe 30 și 31 decembrie 2013, dar și pe 3 ianuarie 2014, iar medicii din Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean vor munci pe 30 ianuarie 2014. Aceștia vor reveni la serviciu pe 6 ianuarie 2014.
   În spitale, până pe 6 ianuarie 2014 vor fi asigurate doar serviciile medicale de urgență. Astfel, vrâncenii care vor întâmpina diferite probleme medicale în această perioadă, inclusiv în Noaptea de Revelion, se pot adresa cadrelor medicale din cadrul Unității de Primire Urgențe și din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, care vor fi prezenți la muncă.
   În ceea ce privește aprovizionarea cu medicamente, în noaptea de Revelion și în prima zi a anului 2014 vor fi deschise două farmacii, una cu program non-stop, respectiv Ropharma, situată în centrul Focșaniului, și una cu program între orele 07.00 -23.00, respectiv Longavit, situată pe bulevardul Independenței.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?