Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Împrumuturi cu dobândă subvenționată pentru persoanele cu handicap


   Persoanele cu handicap grav și accentuat pot obține credite cu dobândă subvenționată din partea statului, dacă vor să-și cumpere autoturisme sau să-și adapteze locuințele. Această facilitate se acordă, conform legislației în vigoare, inclusiv familiilor sau persoanelor care au în îngrijire cel puțin un copil cu handicap grav sau accentuat.  
   Potrivit evidențelor întocmite la nivelul Direcției pentru Protecția Persoanelor Adulte cu Handicap (DPPAH) din cadrul DGASPC Vrancea, în județul nostru au contractat astfel de împrumuturi, pe parcursul acestui an, doar 30 de persoane cu dizabilități. Potrivit celor spuse de Iulian Bulat, directorul DPPAH, din anul 2007, de când cei cu dizabilități au putut beneficia de acest tip de credite cu dobândă subvenționată, au fost mai fost contractate alte 45 de împrumuturi. „O parte și-au achitat creditele la scadență, alții au reușit chiar să plătească anticipat. Creditele au fost făcute pentru achiziționarea de autoturisme. Legea mai prevede acordarea unor astfel de împrumuturi și pentru adaptarea locuinței, cum ar fi construirea unei rampe, mână curentă, lift dacă e cazul și alte asemenea adaptări necesare”, a declarat Iulian Bulat.
   Directorul DPPAH a explicat că persoanele cu handicap grav sau accentuat care doresc să facă un astfel de împrumut cu dobândă subvenționată trebuie să depună, la sediul instituției, o cerere la care să atașeze copie de pe actul de identitate și certificatul de handicap și două declarații notariale: una că se încadrează în prevederile articolului 27 din Legea nr. 448/2006 și a doua că se obligă să anunțe orice modificare intervenită în situația lor. În baza acestei documentații, DPPAH eliberează o adeverință cu care solicitantul contactează diverse bănci pentru a obține creditul. Acesta se acordă în funcție de venit, iar după obținerea lui, persoana cu handicap trebuie să se întoarcă la DPPAH cu copia de pe contractul de credit care să cuprindă graficul de eșalonare a plății, din care reiese dobânda care trebuie suportată de DGASPC, din fonduri primite de la Direcția Generală pentru Protecția Persoanelor cu Handicap (DGPPH) București. De asemenea, odată cu contractul mai trebuie adusă și factura (în cazul achiziționării unei mașini noi) sau actul de vânzare-cumpărare (în cazul cumpărării unui autoturism second-hand). „Se va întocmi între noi și beneficiar un contract prin care ne obligăm să achităm partea de dobândă aferentă”, a precizat Iulian Bulat.
   Potrivit articolului 27 din Legea nr. 448/2006 actualizată, persoanele cu handicap grav sau accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, de la bugetul DGPPH, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziționarea unui singur autovehicul și pentru adaptarea unei locuințe conform nevoilor individuale de acces, cu condiția plății la scadență a ratelor creditului, dar și cu condiția ca valoarea creditului să nu depășească 10.000 de euro, iar returnarea creditului să nu depășească 10 ani.  
   În cazul achiziționării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netransferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăși 20.000 de euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani. Persoanele care au contractat un astfel de credit și cărora, în urma reevaluării, li s-a schimbat încadrarea în gradul de handicap beneficiază în continuare de aceleași condiții de rambursare până la achitarea creditului. De toate aceste prevederi beneficiază și familia sau persoana care are în îngrijire cel puțin un copil cu handicap grav ori accentuat.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?