Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617

Cupa sărbătorilor de iarnă la Pufești


   Primăria comunei Pufești și Școala Gimnazială Pufești organizează „Cupa sărbătorilor de iarnă 2013” la tenis de masă și șah, în perioada 20-21 decembrie. Manifestarea sportivă este organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, al Direcției pentru Sport și Tineret, ziarului on-line Sportul de Vrancea, Asociației  Județene de Șah, Clubului sportiv municipal Focșani-secția Șah, fiind împărțită pe mai multe secțiuni. 
   La secțiunea juniori, competiția se adresează elevilor de la unitățile școlare din zona de Nord a județului și va constitui etapa de calificare pentru competiția județeană școlară. Subsecțiuni sunt pentru clasele a V-a până la a VIII-a, fete și băieți. Secțiunea Seniori se adresează foștilor elevi ai Åžcolii Gimnaziale din Pufești, locuitorilor din comună, dar și altor persoane. 
   Competițiile vor debuta vineri, la ora 8.30, când vor fi primiți invitații și participanții, urmând apoi deschiderea oficială, ocazie cu care vor susține alocuțiuni Maricel Nițu, primarul comunei, profesorul doctor Ionel Ambrosie, inspector școlar educație fizică și sport, și profesorul doctor Nicolae Damian, director coordonator la Åžcoala Gimnazială Pufești. Așteptate vor fi meciul demonstrativ de tenis de masă și exercițiile explicative, date de campionul județean Ionuț Radu. 
   Ziua de sâmbătă este destinată participanților la secțiunea seniori. Pentru aceștia a fost impusă o taxă de înscriere, de 10 lei, banii urmând a fi folosiți pentru premierea elevilor câștigători de la secțiunea juniori. Membrii comitetului de organizare, respectiv Nicolae Damian, Adrian Lovin și Costel Sărdaru, spun că fiecare școală va înscrie un număr limitat de elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?