Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Astăzi, între orele 8.00 și 10.00, cadrele medicale sunt în grevă de avertisment


   Astăzi, între orele 8.00 și 10.00, sute de cadre medicale vor fi în grevă de avertisment. Prin urmare, în acest interval orar, în spitale vor fi asigurate doar serviciile medicale de urgență, iar policlinicile vor fi închise. În schimb, medicii de familie și cei stomatologi vor lucra după programul normal.
   Potrivit liderului Sanitas Vrancea, Claudiu Grosu, pe durata grevei de avertisment, cadrele medicale se vor întâlni în incinta Cinema Balada cu reprezentanți ai Prefecturii, manageri de spitale și directorii Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea și Direcției de Sănătate Publică pentru a-și spune nemulțumirile. Dacă nu se va rezolva nimic, de joi, 28 noiembrie, cadrele medicale vor intra în grevă generală.
   La nivelul județului Vrancea, aproximativ 2 mii de cadre sanitare au semnat pentru declanșarea grevei generale. Pe 2 noiembrie, zeci de cadre medicale vrâncene, alături de alte 4 mii din întreaga țară, au participat la un marș al tăcerii care a avut loc în Capitală. Angajații din sistemul sanitar solicită minimum 6 la sută din PIB pentru sănătate, o legislație care să garanteze independența profesională a celor care lucrează în sistemul public și privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnității și renunțarea la denigrarea profesioniștilor de către autorități, organizarea unităților medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte și de calitate pentru pacienți, precum și consultarea reală a Coaliției Profesioniștilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcționarea sistemului de sănătate.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?