Clubul Sportiv Åžcolar Adjud și-a desemnat cei mai buni handbaliști ai anului, jucători care au activat în acest an cu echipele lor în Campionatul Național de juniori. Antrenorii Emil, Adrian și Lenuța Dumitru au decis ca titlul de cel mai bun handbalist al anului să-i revină lui Alexandru Gramatic, sportiv care din vară s-a transferat de la CSÅž Adjud la formația Universitatea Suceava.
Pe lista jucătorilor care au confirmat aștepările în acest an se mai află portarul Vasile Ungureanu, dar și jucătorii de câmp George Mihalcea și George Iosub. „Să nu uităm că Adjudul are la ora actuală arbitru de ligă, arbitri divizionari, delegat FRH, ceea ce sunt doar câteva localități care se pot lăuda cu asemenea realizări. Marele regret, acum la sfârșit de an, este că la Adjud nu este o echipă de seniori care să fie un model pentru cei tineri, unde ar putea să crească, iar adjudenii cu siguranță ar avea ce să vadă. Cu siguranță se va termina și Baza Sportivă de la Liceul Emil Botta, una din cele mai mari săli școlare din țară în care ar putea să evolueze o super-echipă, pentru că municipiul Adjud a avut și trebuie să aibă handbal”, a spus antrenorul Emil Dumitru.
În acest an, formația de juniori I a Clubului Sportiv Åžcolar Adjud a ajuns până în faza finală a Campionatului Național. Din păcate, în sezonul 2013-2014, din cauza posibilităților financiare reduse, formația de juniori I s-a retras din campionat în luna septembrie, iar în campionat activează doar formația de juniori III. Zilele trecute, la al doilea turneu al CN desfășurat la Tecuci, CSÅž Adjud a obținut o victorie, 43-17 cu LPS Brăila și a pierdut alte patru confruntări: 27-34 cu CSÅž Tecuci, 24-35 cu AS Bîrlădenii Bîrlad, 21-28 cu CSÅž Galați și 31-34 cu CSÅž Bacău. După două turnee, adjudenii ocupă locul 4 în serie. Următorul turneu este programat în perioada 13-15 decembrie, la Bacău.