Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

VIDEO şi GALERIE FOTO: Şi mai ieftin şi mai bun: Presă de pet-uri şi carton, proiectată de şeful de la CUP Salubritate


   Utilajul este realizat în atelierul propriu al societății locale de salubritate, după schițele și proiectul directorului Viorel Profiroiu. O astfel de presă ar fi costat 100.000 de euro dacă ar fi fost cumpărată, însă a fost executată de cei de la CUP Salubritate cu o cheltuială de 10 ori mai mică.
   Societatea de salubrizare a municipiului Focșani se poate lăuda cu o nouă invenție, concretizată într-un echipament deosebit de util, în contextul necesității reciclării deșeurilor. Este vorba despre o presă de compactare a pet-urilor și cartonului, care a fost realizată în regie proprie, în atelierul SC CUP Salubritate SRL, după schițele și proiectul directorului Viorel Profiroiu. Echipamentul, care este amplasat într-o hală din cadrul stației de sortare a deșeurilor de la Golești, este alcătuit din mai multe componente: un buncăr de descărcare, în care  sunt răsturnate pet-urile, un ghimpar care sparge bidoanele, pentru a fi eliminat aerul în scopul unei bune compactări, o bandă de urcare și presa orizontală propriu-zisă. 
   Realizarea acestei prese a fost o necesitate, în special din considerente financiare. Avantajele noii tehnologii, care înlocuiește cele trei prese verticate pe care le deține în prezent societatea, se reflectă în costurile de operare, care vor fi mai mici. Pentru că instalația este complet automatizată, este nevoie de un număr minim de muncitori care să manipuleze echipamentul. Pet-urile presate, la fel ca și cartonul, sunt ulterior valorificate. Unul dintre avantaje este acela că hârtia se vinde de 4 ori mai scump dacă este compactată. „Această instalație este realizată în totalitate de noi, și hala, și presa, banda, ghimparul de peturi. A fost o necesitate, pentru că erau costurile mari de operare la presele verticale. Avantajele sunt în primul rând de ordin pecuniar, prin economie de energie electrică, nu mai plătim atâția oameni pentru a presa peturile, hârtia este vândută la un preț de patru ori mai mare dacă este balotată. Baloții sunt mai mari, presați cum trebuie. Scad costurile de operare, de manoperă, pentru că oamenii nu mai sunt puși în postura de a manipula fiecare bidon. Acum, dacă facem o săptămână selecția peturilor, o zi este de ajuns pentru compactare”, ne-a declarat Viorel Profiroiu, directorul SC CUP Salubritate SRL. 
   În ceea ce privește reflectarea acestei investiții în costurile finale la populație a serviciului de salubritate, Profiroiu a spus că trebuie făcut un calcul și că s-ar putea modifica puțin prețurile, în condițiile în care se consumă mai puțină energie electrică și randamentul este mai mare. „Ar putea scădea cu câțiva bani costurile la populație, proporțional cu energia electrică economisită. Deși noi de 2 ani am luat salarii de 90%, ca să putem face astfel de echipamente, și din salariile noastre”, a menționat Viorel Profiroiu.   
   Presa a fost fabricată cu costuri mult mai mici decât dacă instalația ar fi fost cumpărată. O astfel de presă ar fi costat între 70.000 și 100.000 de euro dacă ar fi fost achiziționată de la un producător. CUP Salubritate a realizat-o în regie proprie, anul trecut, cu doar 10.000 de euro. De altfel, majoritatea echipamentelor care dotează stația de sortare de la Golești au fost realizate în atelierul propriu al societății, cu bani mai puțini. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?