Vă plângeți că trăiți greu? Că nu vă ajung banii de la o leafă la alta? Că vă chinuiți să aveți ce întinde pe pâinea cea de toate zilele a copiilor voștri? Și simțiți că până și cumpăratul hainelor de la second-hand a devenit un lux? Totuși, mulțumiți Cerului că sunteți sănătoși pentru că, după ce veți citi povestea lui Mareș Bezea, de 67 de ani, din Gura Caliței, veți vedea că se poate și mai rău! Pe jumătate paralizat în urma a două accidente vasculare cerebrale, bărbatul, împreună cu soția sa, trebuie să facă față nevoilor zilnice dintr-o pensie de… 391 lei lunar. Cum accidentele vasculare cerebrale nu se numără printre bolile care dau legitimitatea încadrării în grad grav de handicap, indiferent că bolnavul e lat la pat, Mareș Bezea a primit, în urma prezentării în fața Comisiei de evaluare, doar gradul trei. Și banii aferenți: 33 de lei. Astfel, speranța de mai bine a acestui om s-a năruit, în condițiile în care doar medicamentele îl costă câte 600-700 lei lunar.
Un lucru trebuie spus de la început: Mareș Bezea nu și-a spus necazul pentru a obține de la cititorii noștri bani. Și despre situația lui nici măcar nu ne-a povestit el inițial, ci o rudă care l-a purtat prin toți doctorii ca să-i facă un bine despre care bietul om nici nu știa că există: încadrarea într-un grad de handicap. La felul cum arată, cum vorbește, cum se chinuie să se ridice la marginea patului și să-și dea seama pe ce lume trăiește, ruda acestuia a crezut cu sinceritate că odată ajuns cu el în fața Comisiei, nu se poate ca specialiștii acesteia să nu vadă că bărbatul efectiv nu se poate descurca singur. Plus că toate suferințele l-au adus în situația de a avea mare nevoie de o grămadă de bani pentru medicamente. Așa că, zis și făcut.
„Știu că vărul meu a paralizat în 2010. Totuși, nu am știut în ce situație grea este până în vara aceasta când m-am dus pe la el. Când l-am văzut în ce stare e, m-am hotărât să-l ajut așa că pe 10 iunie l-am luat cu mașina și l-am adus la doctor, la Spitalul Județean. Nu vă mai spun că doctorii nu coboară din cabinete să vadă bolnavii paralizați, așa că a trebuit să-l car efectiv în spate ca să-l duc pe la ei. În sfârșit, până la urmă i-am făcut toate documentele, am plătit referatele și i-am făcut dosarul de încadrare în grad de handicap. L-am dus la Comisie când a fost programat și acolo l-au încadrat în gradul trei, cu 33 de lei pe lună! Eu nu am știut despre acest lucru și nici că era un termen în care ar fi trebuit să facem contestație. Este nedrept, pentru că vărul meu nu se poate descurca singur în niciun caz! Nu pot să cred că alții care sunt pe picioare sunt încadrați în gradul I sau II, iar el, care este în situație foarte grea, de abia în gradul III! Acum, ca să îl duc iar la Comisie, iar trebuie să iau referate, iar drumuri peste tot! Eu personal n-am niciun interes, dar pur și simplu mi se pare nedrept! Dacă trebuie, eu îl duc iar la Comisie că poate prima dată a fost oarbă!”, a povestit Sterea Roibu, vărul lui nea Mareș. Realitatea pe care am găsit-o la fața locului a depășit, însă, cele povestite de acest om cu suflet mare, la rândul său pensionar…
Două accidente vasculare i-au schimbat toată viața
Dacă nu ar fi dat boala peste el, nea Mareș și-ar fi dus bătrânețea alături de soția lui, Măndica, fără să se plângă de nimic. Au înțeles amândoi că cei trei copii ai lor, doi băieți și o fată, au fost nevoiți să plece prin țări străine ca să-și facă un rost, și s-au mulțumit să vadă unul de altul, oblojindu-și singuri nevoile…
Măndica a povestit că timp de 19 de ani, nea Mareș a lucrat ca spălător de autobuze la fosta Intreprindere de Transporturi din Focșani. Soția lui spune că altundeva nu s-a putut angaja fiindcă, încă din copilărie, bărbatului i-a fost scos unul din ochi. „Nu are deloc globul ocular, a avut un accident când era mic. Dar a muncit. În fiecare zi a făcut naveta, pleca din Gura Caliței la ora 5 și se întorcea seara. Iarnă, vară, ani în șir a spălat cu furtunul, cu apă rece, autocarele. La un moment dat s-a îmbolnăvit și a trebuit să iasă la pensie pe caz de boală, cu o pensie foarte mică. Acum a ajuns la 391 de lei, cu tot cu banii de la handicap, dar a fost și mai mică. Eu nu am pensie, că am muncit în gospodărie, am crescut copiii”, spune tanti Măndica, explicând că banii, așa puțini cum sunt, le-ar fi ajuns dacă n-ar fi intervenit primul accident vascular cerebral. Pe negândite și fără vreun semn prevestitor. Pur și simplu, acum trei ani, într-o dimineață, femeia a observat că soțul ei „vorbește stâlcit. Nu mai puteam să-l înțeleg. L-am dus la doctor, a fost internat, a primit tratament și cât de cât, parcă și-a mai revenit. Numai că la un an a făcut al doilea accident. De data asta a paralizat. L-am dus la doctor iar, a stat la Neurologie la Focșani șase zile și după aia l-au trimis acasă. Și de atunci face tratament care costă, vai de capul nostru, câte 600 – 700 de lei pe lună!”, ne-a lăsat tanti Măndica fără glas!
Dar poți să întinzi cât vrei de 391 de lei, că tratament care costă dublu tot nu poți să iei! „Ce să vă zic… Sunt luni când nu-l putem lua… Toată pensia o ținem pentru medicamente. Noroc că avem o vacă, fac brânză, avem lapte, mai fierb un orez, cartofi… și ne mai descurcăm așa cu mâncarea. Când pot, copiii ne mai trimit și ei dar nici ei nu au… Muncesc și ei, ca atâția alții, pentru copiii lor, să-și facă și ei o căscioară pe undeva… Că de bine nu au plecat nici ei de acasă”, a explicat tanti Măndica.
Indemnizația de handicap – ajutorul care le-ar fi ușurat traiul
De trei ani, nea Mareș zace pe patul său de suferință chinuindu-se atât el, cât și soția sa. Bolnavă și ea de coxartroză, femeia merge greu și are la rândul său dureri. Firavă cum e, nu o țin puterile să-și sprijine bărbatul atunci când acesta ar vrea să facă măcar doi pași. Au primit de la cineva un cadru de mers, însă de cele mai multe ori acesta este inutil fiindcă nea Mareș de abia se poate ridica în fund, la marginea patului. L-am rugat să încerce să facă doi pași însă doar câteva clipe a reușit să rămână în picioare, sprijinit de cadru, pentru ca apoi să se rostogolească greoi în pat. Cu foarte mare greutate a legat câteva vorbe, multe neinteligibile. Iar soția lui a spus că nici să mănânce nu prea poate. „De la pareză nu poate să înghită, se îneacă și cu apă. Îl hrănesc foarte greu. Își face nevoile aici, în casă, chiar dacă ne-au ajutat copiii de-am făcut o baie lângă odaia asta… Ce să facem… trebuie să ne descurcăm… E greu, că ajutor social nu primim, pensia e mică… doar lemne pentru încălzire am primit ajutor de la primărie… Așa cum e el, am sperat, când a venit vărul acela să-l ducă la handicap, că o să primească un pic mai mulți bani… Dar a primit 33 de lei gradul III. Eu nu știu ce să zic… Că e lume care face treabă în gospodărie și ia pensie… și lui nu i-a dat”, a spus tanti Măndica.
Diagnosticele puse de medici pe documentele lui nea Mareș nu sunt deloc simple iar efectele celor două accidente vasculare cerebrale nu sunt deloc de neglijat: demență senilă, incontinență, afazie, sindrom Wallenberg. Cu toate acestea, omul a fost încadrat doar în gradul III de handicap.
Poate depune un nou dosar la Comisie, pentru agravare
Contactați de reporterii noștri, reprezentanți ai Direcției pentru Protecția Persoanelor Adulte cu Handicap (DPPAH) Vrancea au declarat că Mareș Bezea a fost încadrat în gradul corespunzător criteriilor medicale prevăzute de lege. „Conform actelor medicale depuse la dosar, domnul Bezea se încadrează în gradul III, potrivit criteriilor. Dacă persoana consideră că în prezent, starea de sănătate s-a înrăutățit, poate merge din nou la medici care să-i elibereze referate în acest sens și poate depune la noi un dosar de reevaluare, pentru agravare”, au declarat reprezentanți ai DPPAH. Dar cu ce bani s-o ia, bieții oameni, de la capăt? Când tot venitul lor este de doar… 391 lei!
