Profesoara Daniela Iacob s-a născut în Onești, iar din 2005 locuiește împreună cu soțul său la Mărășești. A absolvit Liceul de Chimie, actualmente Liceul „Petru Poni”, în anul 1995, iar doi ani mai târziu a fost admisă la Colegiul de Institutori – Limba Engleză din cadrul Universității București, filiala la Focșani. În anul 2006 a absolvit Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, forma învățământ la distanță, profilul română – engleză. A predat un an limba engleză la Åžcoala „Mihail Armencea” din Adjud, iar în urmă cu câteva zile am întâlnit-o la Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” din Mărășești. Când era mică se visa medic, având în vedere liceul și profilul pe care a ales să le urmeze, însă experimentul disecției unei broscuțe la ora de biologie a determinat-o să se mai gândească. Apoi, ajutată de profesoara sa de engleză, din liceu, și-a dat seama că și-ar dori să devină cadru didactic. „M-a fascinat profesoara de engleză și în general limbile străine mie mi-au plăcut foarte mult. Din liceu, cu toate că aveam numai două ore de limbi străine în comparație cu colegele de la Liceul «Nadia Comăneci», care aveau patru, cinci ore pe săptămână. Voiam să fiu, în măsura în care se putea, la egalitate cu ele și îmi doream să învăț mai mult. De atunci am început să mă gândesc că poate ar fi bine să mă reorientez, după ce termin liceul, către profilul uman”.
Reporter: Când v-ați simțit fericită și când ați realizat că merită efortul să fiți cadru didactic?
Daniela Iacob: Cred că cele mai mari satisfacții le ai atunci când la sfârșit de an școlar sau la testări vezi că elevul a rămas cu ceva. Sau la serbări… îți dai tot interesul și vezi că pronunță corect și a ieșit frumos, acelea sunt momentele când ai satisfacția că nu ai muncit degeaba un an de zile. Asta te încarcă, îți dă puterea să mergi mai departe.
Rep.: Sunt interesați elevi să învețe limba engleză?
D.I.: Putem vorbi puțin și de familie, stilul în care au fost crescuți ei în familie. În general da, există interesul pentru limba engleză dat fiind faptul că ei sunt pasionați de calculatoare, și acolo se cere limba engleză, din jocuri și ce caută ei mai învață câte ceva. Interesul există, cu mici excepții, dar consider familia responsabilă de acest dezinteres, pentru că acesta se manifestă nu doar la engleză, ci în general față de școală.
Rep.: Cum îi determinați să învețe o limbă străină, având în vedere cât de necesar este în ziua de astăzi acest lucru?
D.I.: Elevii de liceu înțeleg, mai ales atunci când vin cu argumente de genul că poate veți pleca într-o țară străină cu burse, fie pentru a lucra, fie pentru a călătorii. Imaginați-vă că vă regăsiți într-una din aceste ipostaze și ce veți face, cum veți comunica cu acei oameni, nu credeți că ați face bine să învățați, să folosiți aceste ore în interesul vostru? Eu așa le zic mereu, exploatați-vă profesorii, întrebați tot timpul. Dacă vrei să învățați ceva, veniți voi cu propuneri și întrebări, eu sunt deschisă. Aducându-le astfel de argumente îi determin să învețe o limbă străină.
Rep.: Sunt suficiente orele de limba engleză la clasă?
D.I.: Sunt două ore pe săptămână. Din punctul meu de vedere ar fi mai bine dacă ar fi mai multe, am putea aprofunda. Este ok și cu două ore, în sensul că putem să învățăm oricând. În aceste două ore putem să învățăm, să parcurgem programa școlară și un pic în afara ei, teme de interes comun sau ce ar dori ei să mai învețe.
Rep.: Având în vedere că ați lucrat cu mulți elevi, care ar fi lucrurile esențiale pe care ați încercat să le transmiteți lor?
D.I.: În viață trebuie să fii om, să nu uiți de unde ai plecat și să îți stabilești chiar de la o vârstă fragedă care sunt obiectivele în viață. Apoi să faci tot ce este posibil pentru a ți le atinge. Nu suntem buni în toate în viață, dar în momentul în care descoperă că au o înclinație, să meargă cât de sus pot, astfel încât să fie bine văzuți.
Rep.: Încercați să nu fiți doar profesor la clasă, ci și un fel de părinte?
D.I.: Da încerc. Am observat și o spun din proprie experiență, un profesor care este apropiat de elevi, zic eu, că are mai mult succes în ceea ce face, dacă există această comunicare. În momentul când este o barieră, sunt restricții, nu apare randamentul așa cum ar trebui. Eu așa am constatat, că ținându-i apropiați, fără a depăși limita bunului simț, au și ei mai multe satisfacții și simt eu că ar trebui să mai schimb ceva din mers pentru a veni în ajutorul lor. Îmi place să fiu apropiată de ei și cred că și lor le place lucrul ăsta. Este mare lucru să vii la o oră la care ești relaxat și să nu te gândești că nu ești ascultat.
Rep.: În vacanță le dați teme?
D.I.: Nu le dau teme. Mă pun în pielea lor și știu ce-mi povestesc părinții, că au multe de făcut. Åži mă gândesc să nu-i mai împovărez. Cu toate că unora le fac o defavoare, că știu că le-ar prinde bine asta. Dar le sugerez, da, și le ofer materiale pentru cei care vor.
Rep.: Faceți pregătire cu ei voluntar?
D.I.: Da. Am început de acum doi ani să lucrez. Făceam și până acum doi ani, dar acum facem Cercul de Limba Engleză aici la Centrul de Documentare și Informare. M-am gândit că această oră pe săptămână îi poate ajuta, să afle ce își doresc ei. Mă axez pe ce le place lor, din poezii, cântece, jocuri. Sunt eficiente mai ales pentru copii.
Rep.: Cum îi strigați pe elevi la clasă?
D.I.: În general până îi învăț, îi strig pe numele de familie, apoi pe numele mic. Este una din modalitățile de apropiere față de copii. Îmi amintesc de copilăria mea. Era una când mă striga pe numele de familie la tablă și alta era când eram strigată pe numele meu mic. Am zis că încerc să învăț din experiența mea și de ce nu, din propriile greșeli.
Rep.: Cum ați descrie activitatea dumneavoastră de cadru didactic în câteva cuvinte?
D.I.: Cred că trebuie să fii dedicat carierei, perseverent, deschis către nou în permanență și mai ales ca profesor ai mereu ceva de învățat. Ce apare nou, toate noutățile trebuie să le acceptăm, pentru că dacă suntem învechiți și nu acceptăm acest nou nu facem față și atunci copiii nu au cum să ne îndrăgească. Nici copiii nu au nicio bucurie, dar nici noi nu avem nicio satisfacție. Cred că asta ar trebui, să fim deschiși la nou, să fim perseverenți, într-un cuvânt să iubești meseria.
Rep.: Se mai merită să fii profesor în ziua de astăzi?
D.I.: Dacă vorbim de satiscații și mulțumire da. Avem noi împlinirea sufletească și de aici ne încălcăm, spiritual vorbind.
Rep.: Cât privește material?
D.I.: Aș prefera să nu discutăm prea mult. Se cam știe aspectul acesta. Noi știm când intrăm în sistemul de învățământ. Ești conștient că aspectul financiar nu poate fi mulțumitor și atunci încercăm să ne găsim satisfacția pe cealaltă latură.
Rep.: Ce vă doriți cel mai mult să faceți pe viitor?
D.I.: În primul rând să continui să fac acest club de limbă engleză, să continui să mă perfecționez, sunt înscrisă la gradul I și anul acesta trebuie să finalizez lucrarea de grad. Mi-am ales ca lucrare Predarea Literaturii la Elevi. Acestea sunt pe primul plan.
Rep.: Este greu să îmbinați viața personală cu cea profesională?
D.I.: Greu în sensul că trebuie să îți faci timp pentru toate, nimic nu poate fi neglijat și atunci trebuie să fii o persoană echilibrată. Încă nu am copii, din punctul ăsta de vedere poate am mai mult timp decât o mămică.
Rep.: Cât timp acordați studiului?
D.I.: Ar trebui să avem mai mult timp. Cam două ore îmi pregătesc materialele, fișele de lucru și alte materiale pentru lecția de a doua zi. Depinde și de lecții, în funcție de lecții și orele pe care le am. Când avem de întocmit planificările și centralizările se consumă multă hârtie, dar și timp. Efortul la început de an școlar și sfârșit de an școlar este foarte mare. Este cea mai grea perioadă.
