Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

VIDEO și GALERIE FOTO: O fetiță de 6 ani a murit în braţele educatoarei


   O fetiță de șase ani, din Mărtinești, a murit vineri la grădiniță. În timp ce era la toaletă, împreună cu educatoarea Rădița Mereuță și câțiva colegi, Robertei i s-a făcut rău. Åži-a pus capul pe brațul educatoarei și a muțit. Femeia a luat-o în brațe și a fugit cu ea în stradă, strigând după ajutor. La fața locului au ajuns medicii de la Serviciul de Ambulanță Județean, care au efectuat manevrele de resuscitare, dar, din păcate, fetița murise. Nimeni nu știe ce a răpus-o, căci nu i se pusese un diagnostic clar. Mama fetei le-ar fi spus polițiștilor că Roberta avea probleme cu inima, dar și că era pacienta doctorului Lăzărean. Acesta din urmă susține că problemele pe care le identificase în niciun caz nu-i puteau provoca decesul. Trupul neînsuflețit al copilei a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie, urmând ca medicii legiști să se pronunțe cu privire la cauza morții.

    Roberta, o fetiță de șase ani, din satul Mărtinești, comuna Tătăranu, a murit  vineri în brațele educatoarei sale, Rădița Mereuță. Copila a ajuns la grădiniță mai puțin vorbăreață decât de obicei și s-a plâns că o doare burtica. După ce au desenat și au desfășurat și alte activități, educatoarea și câțiva copii au mers la toaleta din curte, pentru ca cei mici să-și facă nevoile. Rădița Mereuță i-a ajutat pe copii pe rând să se   dezbrace, iar când a ajuns la Roberta, a observat că aceasta era palidă. Atunci, copila și-a pus capul pe brațul educatoarei și nu a mai scos un cuvânt.
   Femeia și-a dat seama că fetiței i s-a făcut rău, așa că a luat-o în brațe și a fugit spre stradă, strigând după ajutor. Împreună cu o persoană, care trecea prin zonă, a încercat să-i acorde Robertei primul-ajutor. „Dimineață am încolonat copiii și i-am dus la toaletă, afară. Eu le dau jos și le ridic chiloțeii pentru că nu am femeie de serviciu. Ea mă ținea de mână. M-am uitat la ea și am văzut că este udă. «Îi spun – Roberta ai făcut pipi!», iar ea deja pusese căpușorul pe brațul meu. M-am speriat, copii ceilalți erau pe lângă mine. A fost ca un fel de leșin, după care s-a înnegrit. Am luat-o în brațe și am cerut ajutor, iar domnul de la bar a anunțat salvarea.  Am încercat să îi acord primul ajutor, apoi a venit salvarea de la Măicănești și fetița a mai trăit o oră și ceva”, a povestit plângând în hohote educatoarea Rădița Mereuță.

Fetița a fost resuscitată aproximativ o oră

     Cadrele medicale au resuscitat-o pe Roberta timp de o oră, dar manevrele nu au avut niciun rezultat. Pentru că nu se mai putea face nimic, medicul a declarat decesul. Medicul Dorinel Ticu, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean  Vrancea, ne-a precizat că fetița avea probleme neurologice, ea fiind în evidența unui specialist din Focșani. „Când am ajuns la fața locului, echipajul de la Măicănești efectua manevrele de resuscitare. Acestea s-au continuat aproximativ o oră, după  care a fost declarat decesul, în jurul orei 10.20. Din ceea ce am putut vedea, a rezultat că era un copil cu probleme neurologice”, a precizat doctorul Dorinel Ticu.
    La fața locului au ajuns și polițiștii, pentru a efectua cercetări. După finalizarea verificărilor, trupul neînsuflețit al Robertei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții. Polițiștii au întocmit  dosar penal, întrucât este vorba despre o moarte suspectă. „Am fost sesizați cu privire la decesul unei fetițe de șase ani din comuna Tătăranu. Au fost efectuate cercetări la fața locului și se așteaptă concluziile medico-legale”, a spus inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
   Potrivit unor surse, mama copilei, Lidia Sandu, le-ar fi spus polițiștilor că fiica sa ar fi avut probleme cardiace, primind tratament specific, dar cum nu terminase de făcut toate investigațiile medicale, diagnosticul nu a fost pus cu certitudine. 

„Era o prințesă de fată”

    Roberta era singurul copil al familiei Sandu din Mărtinești, comuna Tătăranu. Părinții, bunicii, rudele și vecinii o plângeau ieri. La aflarea veștii, mamei copilei i s-a făcut rău, fiind transportată la spital, la Focșani, ea primind bilet de trimitere la psihiatrie, după cum ne-au precizat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență.  
   Bunicii și străbunica nu știu de ce a murit copila și nici de ce boală suferea. Știu doar că i-a mai fost rău o dată, în urmă cu mai multe luni, și atunci a primit tratament. De asemenea, mai știau că micuța a fost dusă la un medic din Focșani, dar care nu le-ar fi spus membrilor familiei ce probleme are. „Era înscrisă la un doctor, la Focșani, iar la grădiniță am dus-o continuu, a trăit ca o prințesă. Ce fac doctorii? A murit copilul în brațele educatoarei. Acum să vină procuratura, să vadă ce i-a scris pe rețetă medicul. Of Doamne, era singurul copil, o prințesă de fetiță. Plătim medicii cu bani de la noi și își bat joc de oameni. La doctori le umpli buzunarul și mai și mori”, a spus Sorina Constantin, bunica copilei, vădit afectată de cele întâmplate.
    La rândul său, bunicul Robertei i-a acuzat pe medicii de la Focșani că nu au trimis copilul la un spital din Iași sau București. „De ce nu au spus nimic aștia de la Focșani? Mereu spuneau că este bine, bine. De ce nu au trimis-o mai departe, la București? Am dat mulți bani la medici, trebuiau să spună să mergem la Iași, București, să nu pierdem copilul. Era veselă fata că ia vacanță și că va dormi mai mult, dar uitați ce s-a întâmplat! A mai avut o cădere în aprilie, dar am chemat salvarea, iar până seara și-a revenit, dar acum nu”, a spus Ionel Constantin.

Tatăl copilei, împietrit de durere

    Tatăl fetei era vineri, cu câțiva apropiați, în fața Policlinicii Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. Bărbatul își striga copila cât îl ținea gura. Distrus de durere, el nu se mai putea ține pe picioare și se sprijinea de cele câteva rude care îl însoțeau, ca să nu se prăbușească. Nici el nu știa exact de ce boală suferea fiica sa. Știa doar că era bolnavă și că trebuia să i-a tratament. „I-a dat tratament și a spus că se face bine”, a spus acesta.
Una dintre persoanele care îl însoțeau pe bărbat ne-a spus că fata era bolnavă, dar nu știa nici ea de ce anume suferea. „A fost o dată, când s-a scăpat pe ea, și au adus-o la doctor. Nu știm de ce suferea, ce diagnostic avea. Acuma nu mai avea treabă cu medicii pentru că era bine fata”, a declarat bărbatul.
   Am încercat să luăm legătura cu medicul de familie din comuna Tătăranu, în evidențele căruia se afla copilul, dar acesta nu a putut fi găsit. În localitate acordă consultații medicale doi medici, care ajung în comună doar în zilele de marți și miercuri, după cum ne-a spus bunica fetei. Cadrul medical nu a putut fi contactat nici pe telefonul mobil.

Doctorul Lăzărean nu-și explică decesul fetei

    Fetița i-a fost pacientă și medicului Mircea Lăzărean, medic specialist neurologie și psihiatrie. Acesta a declarat că fata a ajuns prima dată la el în luna aprilie a acestui an, iar problemele pe care le avea nu aveau cum să-i provoace decesul. 
   „Fetița este pacienta mea din data de 15.03.2013. Ea a mai fost pacienta unui medic neuro-psihiatru și a unui medic pediatru înainte de a veni la mine. Problemele cu care a venit la mine nu sunt niște probleme din care să moară. A mai făcut o criză de pierdere a conștienței. În urma investigațiilor nu a rezultat că ar fi o pierdere a conștienței de tip epileptic sau ceva neurologic grav. Nu a ieșit nimic nici la examenul computer tomograf. Singura problemă și singurul diagnostic care s-a pus a fost o tulburare de tip psihogen pe fondul unui sindrom hiperkinetic cu deficit de atenție, o formă moderat spre severă pentru care i s-a și dat tratament. În general eu fac tratament cu doze foarte mici, apoi le cresc treptat, tocmai în ideea că dacă un medicament dă reacții, acestea să fie minime. Pacientul are telefonul meu și colaborăm foarte bine. Pacienta era pe un singur medicament, dat din luna mai, și s-a ajuns la o doză unică pe care stăteam de două-trei luni”, a explicat medicul Mircea Lăzărean.
   Doctorul a mai spus că din discuțiile purtate cu părinții și bunicii copilei a reieșit că fetița se simțea foarte bine. Ba chiar se integrase în colectiv. „Din punct de vedere medical, eu nu găsesc nicio explicație la această moarte, care este o tragedie. Condoleanțe familiei. Va trebui așteptat examentul anatomo-patologic pentru că nu se explică nici ca reacție la tratament, nici ca o problemă neurologică”, a adăugat medicul Lăzărean.

Trei copii cu probleme de sănătate la grădinița din Mărtinești

    La grădinița din localitatea Mărtinești frecventează cursurile 17 preșcolari, dintre care trei au probleme de sănătate, printre care s-a numărat și Roberta. Educatoarea ne-a spus că problemele copiilor nu afectau activitatea la clasă, iar ea făcea tot posibilul să se documenteze despre bolile acestora pentru a-i putea ajuta.
   Dovadă a acestui lucru este un manual aflat pe catedră, despre problemele copiilor cu ADHD. „Studiam zilnic pentru cei trei copii cu probleme, pentru că vroiam să fiu cât mai apropiată de ei și să le înțeleg comportamentul. Singura mea vină este aceea că nu am avut curajul să-i spun mamei că nu o mai primesc la clasă. Ea era înscrisă la grupa 0 și mama nu a vrut să o dea pentru că în vară făcuse o criză. Acum mi-a spus că ia tratament. Asta este singura mea vină, în rest nu am niciuna”, a adăugat educatoarea.
    Despre Roberta, educatoarea ne-a mai spus că era un copil care nu a creat probleme. Era puțin mai agitată decât ceilalți, dar acest lucru nu îi afecta activitățile. „Nu îmi crea probleme, era un pic mai agitată, dar experiența m-a învățat să fiu calmă și mai avea și momente zilnice când acuza dureri de burtică și dureri de cap. Mi-a spus mama că i-a prelungit doctorul tratamentul cu încă 6 luni și în fiecare dimineață îi dă pastilele înainte să vină la grădiniță”, a adăugat educatoarea.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?