Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Străzile din Panciu, modernizate cu fonduri europene


   Proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere a orașului Panciu este realizat în proporție de peste 50 la sută. Este vorba de proiectul „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de interes public (străzi)”, inclus în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al orașului Panciu (PIDU). Proiectul prevede reabilitarea unui număr de 18 străzi din zona centrală a orașului Panciu. Investiția are o valoare de 13.785.007 lei.

    Proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere a orașului Panciu este realizat în proporție de peste 50 la sută. Până în acest moment au fost reabilitate și modernizate străzile Cooperației, Decebal, Mircea cel Bătrân, George Coșbuc, 1 Mai, Ghiocei, Cuza Vodă, Bulevardul Independenței, Afumați, Traian, Cracalia și Eroilor.
    Primarul Ion Petre a declarat că începând de luni, constructorul va demara lucrările de reabilitare a străzii Mihai Viteazu. „Până în prezent au fost executate peste 50 la sută din lucrările de reabilitare a străzilor din zona centrală a orașului Panciu. De luni, constructorul va demara lucrările de reabilitare a străzii Mihai Viteazu, după care lucrările vor fi oprite până în primăvară. Urmează ca în primăvară să mai fie reabilitate și modernizate străzile Teilor, Mihai Viteazu, Libertății, Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu și Ciprian Porumbescu”, a precizat primarul Ion Petre.
   Străzile mai sus menționate sunt reabilitate prin proiectul „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de interes public (străzi)” și este inclus în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al orașului Panciu (PIDU). Investiția are o valoare de 13.785.007 lei, din care 218.888 lei reprezintă contribuția locală de 2% din costul eligibil al investiției ce beneficiază de finanțare prin POR 2007-2013.
    De asemenea, prin intermediul proiectului „Protejarea, restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, în vederea creșterii atractivității turistice a orașului Panciu”, finanțat în cadrul POR, Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea Durabilă și Promovarea Turismului, Domeniul major de intervenție 5.1 „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”, au fost reabilitate alte trei străzi. Este vorba de străzile Progresului, Rozelor și Ioan Slavici, precum și pe drumul de acces către mănăstire, situat peste Pârâul Hăulita. „Străzile Progresului, Rozelor și Ioan Slavici au fost deja reabilitate și urmează ca în perioada următoare constructorul să refacă podețul de acces către Mănăstirea Brazi, dar și sistematizarea din interiorul mănăstirii, constând în alei și parcare”, a spus primarul Ion Petre. Acesta a precizat că implementarea celor două proiecte cu finanțare europeană va contribui la rezolvarea problemelor referitoare la infrastructura rutieră din zonele care beneficiază de lucrări de reabilitare și modernizare. „Odată finalizate cele două proiecte, rețeaua rutieră asfaltată a orașului Panciu se va mări cu încă 13 kilometri”, a mai spus primarul Ion Petre.
    Valoarea totală a proiectului este de 11,4 milioane lei, contribuția orașului Panciu fiind de 319.046 lei. În cadrul acestui proiect se mai execută lucrări de restaurare la Paraclisul subteran al Mănăstirii Brazi, unic în România și cele de conservare și restaurare de la Monumentul Eroilor 1916-1918, din centrul orașului Panciu. Locuitorii din zonele vizate de cele două proiecte consideră că reabilitarea și modernizarea străzilor pe care locuiesc reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale administrației publice locale din ultimul deceniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?