Albinele, considerate din cele mai vechi timpuri ființe inteligente ce poartă în ele toată măiestria creației, văzute în mitologia universală ca personaje fabuloase care ajută până și la facerea lumii datorită înțelepciunii lor, și desemnate, în folclorul mitologic românesc drept insecte sfinte, mesageri însuflețiți cu puteri magice ce știu să creeze și să se bucure de rodul muncii lor, au devenit efectiv parte a familiei Zota din Mărășești. Simbioza dintre delicatele înaripate și membrii acestei familii este atât de puternică încât au renunțat cu toții la profesiile lor ca să se dedice în totalitate, apiculturii. Liviu Zota, soția lui, Fănica precum și cei doi fii, Ionuț și Andrei, licențiați în matematică, respectiv psihologie îngrijesc, în momentul de față, albinele din 360 de stupi și au profitat de avantajele accesării fondurilor europene ca să-și dezvolte afacerea. Și odată cu ea, dragostea și recunoștința față de insectele care le oferă, generoase, toate produsele muncii lor. ” Trebuie să iubești albinele. Dacă te gândești doar la câtă miere scoți, degeaba… Dacă le respecți, te ajută și te lasă să pătrunzi în fascinanta lume a lor”, a spus Liviu Zota.
Dacă ar mai trăi, străbunicul fiilor Zota ar fi, fără îndoială, tare mândru de ei. Și cum să nu fie când apicultura începută de el mai de voie, mai de nevoie, a devenit astăzi modul de viață al urmașilor săi, o pasiune care le-a unit indestructibil familia, a închegat-o, a înnobilat-o și a ridicat-o aproape de gradul de perfecțiune a conviețuirii albinelor într-un stup! Pentru că „totul a plecat de la bunicul meu dinspre tată, străbunicul fiilor mei”, zice Liviu Zota. Un om înalt, puternic, ce nu lasă loc compromisurilor și a cărui seriozitate răzbate din fiecare gest, din fiecare vorbă. Un „uriaș” cu suflet sensibil și mâini de chirurg, care știe să înțeleagă zumzăitul albinelor și care a făcut, din îngrijirea lor, o pasiune molipsitoare și o afacere de nivel european. „Bunicul a făcut școala normală de învățători și pe atunci, era obligatoriu să învețe și altceva pe lângă școală. Și a ales apicultura. Prin anii 1920 și ceva a făcut câțiva stupi și a ajuns la 30-40, pe care i-a avut până târziu. Părinții mei, și ei cadre didactice, îl ajutau în vacanțe. Făceau, cum s-ar zice, apicultură de week-end. Eu cu miere am crescut. Am avut un kilogram și ceva la naștere și mierea m-a ajutat să fiu astăzi cum sunt”, spune, zâmbind. Prin 1970, când părinții i s-au mutat cu serviciul în Mărășești, apicultura a devenit doar amintire, pusă la păstrare într-un colțișor al sufletului. „Cu soția mea, Fănica, am fost coleg de clasă. Am făcut amândoi școli tehnice, am devenit operator chimist, apoi am lucrat ca șef serviciu administrativ la Sibarex. Stăteam în Focșani, și principalul motiv pentru care până la urmă ne-am mutat înapoi în Mărășești au fost albinele. Din 1984 avem stupii noștri. Am început cu opt. Iar după 1990 am intensificat această activitate. La un moment dat am decis să transform ceea ce era o pasiune, în profesie. Și acum avem 360 de stupi. Dar n-aș fi reușit să ating parametri ăștia dacă nu erau băieții mei lângă mine”, povestește Liviu.
Un matematician și un psiholog, apicultori profesioniști
Din 2003 și până în 2011, Liviu a reușit să ajungă să aibă 90 de familii de albine, dar munca impusă de îngrijirea lor începuse să depășească puterile unui singur om, chiar dacă era ajutat de soție. Mutatul stupilor de primăvara până toamna, extrasul mierii, ambalarea, comercializarea pe la diverse târguri și festivaluri, pregătirea stupilor pentru iernat și toate celelalte lucruri asumate de cei ce practică apicultura cu responsabilitate, erau activități care impun extrem de multă muncă. Pasiunea pentru nobila sa îndeletnicire l-a făcut pe Liviu să treacă mai ușor peste greutăți, iar satisfacțiile împlinirii profesionale a copiilor lui l-au făcut să înțeleagă că tot efortul n-a fost în zadar. Poate de aceea a privit, inițial, cu strângere de inimă alegerea ulterioară a fiilor săi… Ionuț, cel mai mare dintre aceștia, a terminat Facultatea de Matematică a Universității „Al.I.Cuza” din Iași, iar mezinul, Andrei, Facultatea de Psihologie și Asistență Socială a aceleiași Universități. Cu toate acestea, la scurt timp de la absolvire au decis să renunțe la profesiile lor și să se apuce de apicultură. Au devenit, chiar, apicultori și pomicultori autorizați. „Eu le-am spus că mai ușor duci un catalog și-un pix decât să te ocupi de albine, dar ei nu au vrut. Și-au înființat propriile lor ferme, alături de a mea și astfel am făcut această afacere de familie. Întotdeauna am mers pe ideea că în familie se pot face lucruri temeinice, deosebite. Lucrăm împreună și ne ajutăm reciproc. Soția mea este designerul în toată această afacere, ea se ocupă cu ambalarea, cu realizarea figurinelor din ceară… A început să le placă apicultura și nurorilor. Când avem lucrări mari, cum ar fi extragerea mierii, lucrăm toată familia”, a spus Liviu.
Fondurile europene, șansa dezvoltării afacerii
Dorința de a-și dezvolta afacerea i-a determinat pe frații Zota să caute și modalitatea care să le permită acest lucru. Au descoperit, astfel, Fondul European pentru Agricultură Rurală, instrument de finanțare creat de Uniunea Europeană pentru a sprijini țările membre în implementarea Politicii Agricole Comune, adică în implementarea unui set de reguli și mecanisme care reglementează tocmai producerea, procesarea și comercializarea produselor agricole în UE și care acordă o mare atenție dezvoltării rurale. Au aplicat și au primit finanțare atât prin măsura 112 cât și prin 141. „Doar așa am reușit să ne dezvoltăm. Din banii din care ne propusesem să facem asta, înainte de a primi fondurile, am cumpărat tractor, remorcă… Cu cei de la UE am cumpărat lăzi de stup, o parte le-am populat, am cumpărat rame, faguri… Fără aceste fonduri, dezvoltarea era mult mai înceată dacă ținem cont că trebuie să plătim și o mulțime de taxe și impozite”, a explicat Liviu.
Încurajați de sprijinul oferit de UE, membrii familiei Zota muncesc din zori și până-n seară în stupina lor, iar din aprilie și până în septembrie sunt plecați acolo unde înfloresc teiul, salcâmul, fâneața , floarea soarelui… „În această meserie, ce-i de făcut azi, păi azi trebuie făcut, nimic nu poate fi amânat. Mulți care vin și văd spun, vai, ce frumos este aici în stupină, dar e o muncă pe care puțini și-o imaginează. Gândiți-vă, de exemplu, când trebuie să mutăm stupii. Asta trebuie făcut într-o singură noapte și să încarci și să descarci 360 de stupi, fiecare cântărind câte 50 de kilograme, nu e deloc simplu. Când punem stupii la iernat trebuie să ne asigurăm că albinele au hrană suficientă, urmează împachetatul, se fac tratamente contra acarienilor. Urmărim să nu aibă umiditate, dăm toată zăpada din jurul stupilor ca să ascultăm zgomotul din ei cu stetoscopul toată iarna, pentru că după zgomot îți dai seama de starea lor… Și tot iarna mai ales, ne ocupăm de comercializarea mărfii”, a explicat Ionuț Zota.
„Concurăm pe piața europeană, dar nu avem aceleași beneficii”
Calitatea produselor apicultorilor Zota din Mărășești a fost apreciată atât în țară, cât și în străinătate. De-a lungul timpului au adunat o mulțime de diplome de la evenimentele la care au participat, au reușit să-și facă clienți fideli în mai toate colțurile țării, dar marea lor dorință ar fi să-și poată vinde marfa în Uniunea Europeană. Participarea lor, în anul 2009, ca reprezentanți ai României la evenimentul „Green Week” din Berlin le-a dat posibilitatea să facă schimb de experiență cu alți apicultori din lume, și să constate că într-adevăr, mierea românească este cea mai bună.
Totuși, au văzut și cu cât se comercializează mierea în alte țări europene, lucru resimțit de ei, firesc, ca o nedreptate. „Este păcat că în România apicultura nu este sprijinită de Stat. Noi concurăm pe piața europeană, dar nu avem aceleași beneficii. În afară, polenizarea se plătește, în Franța de exemplu, agricultorii invită apicultorii să-și pună stupii pe terenurile lor pentru că astfel le crește producția la hectar. La noi dimpotrivă, sunt alungați. Apoi, când vine vorba de comercializare aici în țară, producătorul trebuie să plătească spațiul, să-și asigure cazarea, transportul. Nouă, de exemplu, dacă ni se ia pentru desfacere mai mult de 10% din ce vindem, suntem nerentabili. Cu atât mai mult cu cât 60% din prețul nostru înseamnă cheltuielile, iar 40% reprezintă câștigul pentru trei familii… Și de aceea ajung apicultorii să vândă la intermediari. Iar când se întâmplă asta, pierde și producătorul care trebuie să dea produsul mult prea ieftin, pierde și clientul care îl cumpără de la intermediar mult mai scump decât l-ar cumpăra direct de la producător și mai apare și posibilitatea ca intermediarul să pună în miere cine știe ce… Eu nu spun că e ilegală comercializarea prin intermediari, dar e imorală”, a spus Liviu.
„Stuparul trebuie să aibă ochi și mâini de chirurg”
Multe ar mai fi de spus despre povestea mierii făcută de albinele familiei Zota, însă cel mai bine ar fi ca cei care doresc, să-i viziteze. Vor găsi acolo, pe strada Siret din Mărășești, nu doar produse apicole de cea mai bună calitate, ci și oameni deschiși, extrem de pasionați de meseria lor și pur și simplu îndrăgostiți de micile vietăți cărora le dedică tot timpul lor. „Când ai deschis un stup, e ca și cum ai deschide o carte. Trebuie să știi s-o citești. Iar stuparul trebuie să aibă ochi și mâini de chirurg… Viața albinelor e foarte bine organizată și trebuie s-o respecți, pentru ca ele să te ajute. Nu doar mierea e produsul obținut, ci mai ales polenizarea e produsul lor de bază. De aceea albina trebuie prețuită. Uitați-vă în America, unde nu mai există albine, cum pomii fac flori și nu mai fac fructe… În orice caz, când o societate va ajunge să trăiască după regulile stupului, atunci va fi aproape de perfecțiune”, a concluzionat Liviu Zota, vrânceanul care, alături de toată familia sa, a reușit să transforme apicultura moștenită de la strămoși, într-o veritabilă afacere de nivel european.
