Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Elevii Colegiului Auto au discutat despre spaţiul cosmic


   Elevii Colegiului Tehnic Auto „Traian Vuia” au marcat, în perioada 7-10 octombrie, Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic. Ei au participat la discuții on-line, cu colegi din alte țări, despre posibilitățile de colonizare a spațiului. Discuțiile au avut loc prin intermediul unui site, care încurajează schimbul de idei între copiii care fac parte din diferite culturi și societăți. „Scopul urmărit de cadrele didactice organizatoare este promovarea educației cu privire la spațiul cosmic, antrenând copii în diverse activități printre care: construirea unui cadran solar, vizionări de materiale documentare, confecționarea unor machete, realizarea unei expoziții de desene ale elevilor și nu în ultimul rând realizarea unui site care să furnizeze informații despre desfășurarea proiectului din cadrul World Space Week”, se arată într-un comunicat de presă al Colegiului Auto. 
   Adunarea Generală a ONU a stabilit, în 1999, ca Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic să aibă loc în fiecare an între 4-10 Octombrie. Aceste date marchează două evenimente: pe 4 octombrie 1957 a avut loc lansarea primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, iar pe 10 octombrie 1967 a avut loc Semnarea Tratatului asupra principiilor care guvernează activitățile statelor în explorarea pașnică a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?