Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Concurs de mâncat mici, la „Bachus 2013“. Te bagi?


   Vrâncenii sunt invitați să participe la concursurile prinse în programul Festivalului Internațional al Viei și Vinului „Bachus 2013”, care se va desfășura în perioada 3-6 octombrie, în Piața Unirii din Focșani. Concursul Național de Vinuri, Școala de degustare a vinurilor, Gala tinerelor talente și Concursul de mâncat mici contra cronometru sunt doar câteva din concursurile pregătite de organizatori. Timp de patru zile, în perioada 3-6 octombrie, municipiul Focșani devine capitala vinurilor românești, iar festivalul reprezintă cea mai bună oportunitate pentru ca vinurile din Vrancea, cea mai mare podgorie din România, să ajungă în toată lumea.

    Concursul Național de Vinuri „Bachus” a ajuns la cea de-a patra ediție consecutivă. Concursul se va desfășura în perioada 5-6 octombrie, fiind organizat de Consiliul Județean Vrancea și Asociația Degustătorilor Autorizați din România. Concursul este deschis tuturor categoriilor de vin, produse în conformitate cu reglementările UE, iar probele participante la concurs trebuie să provină dintr-un lot omogen și să respecte condițiile de ambalare și marcare în conformitate cu reglementările în vigoare. În concurs se vor înscrie câte 2 butelii (cap. min. 0,75 l) pentru fiecare probă. Producătorii și distribuitorii își pot înscrie vinurile în competiție la următoarele secțiuni : Vinuri liniștite: – vinuri tinere inclusiv recoltă 2013; Vinuri de colecție (mai vechi de 2006 inclusiv); Vinuri efervescente; Vinuri speciale; Băuturi spirtoase și băuturi pe bază de vin (vinarsuri). Categoriile de vinuri în concurs sunt : vinuri albe liniștite nearomate (seci, demiseci, demidulci, dulci); vinuri albe semi aromate și aromate (seci, demiseci, demidulci, dulci); vinuri roze și roșii (seci, demiseci, demidulci, dulci). Pentru a se înscrie la concurs producătorii sau distribuitorii trebuie să trimită mostrele însoțite de buletinul de analize la Camera Agricolă Vrancea, strada Cuza Vodă nr.75 Focșani, județul Vrancea. Documentele de însoțire a probelor vor menționa: destinatarul, expeditorul și specificația „Mostre concurs fără valoare comercială”. Termenul limită de primire a probelor în concurs este data de 3 octombrie 2012, ora 24.00. Cei interesați pot obține informații suplimentare de la Nicolae Pupăză, directorul Camerei Agricole Vrancea, telefon: 0725.548306. 

     „Școala de degustare a vinurilor” – un curs de inițiere în consumul și degustare a vinurilor, cu lectori – somelieri experți din cadrul Asociației Somelierilor din România, va avea loc vineri, 4 octombrie, între orele 15.00 – 16.30, la Galeriile de artă din municipiul Focșani.
    Și pentru că vinul nu merge băut fără bucate alese, vineri sunteți invitați să participați la mai multe evenimentele care au gastronomia în centrull atenției. Pe scena din Piața Unirii, cu începere de la ora 17.00, master chef-ul de la Prima TV, Horia Vârlan îi va încânta și în acest an pe focșăneni cu prezentările sale gastronomice într-o lecție de 30 minute. Tot Horia Vârlan va pune „cireașa pe tortul” concursului „Bucătarul de Aur”, ajuns la a III-a ediție. În acest an, bucătarii vrânceni sunt în fața unei noi provocări: vor trebui să pregătească cea mai bună pastramă de oaie la grătar. Verdictul va fi greu de dat, dar avem încredere în gusturile lui Vârlan.
    Și, pentru ca povestea să continue în aceeași notă, organizatorii au pregătit o nouă provocare: „Concurs de mâncat mici contra cronometru”.
    Cei care doresc să participe la „Școala de degustare a vinurilor” sau la „Concursul de mâncat mici contra cronometru” sunt invitați să se înscrie la telefonul: 0372.372440, între orele 08.00-16.30.
    Toate concursurile sunt gratuite, iar locurile sunt limitate.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?