Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Campania de vaccinare antigripală va începe în curând


   Campania națională de vaccinare antigripală va demara în curând. Până pe 11 octombrie, medicii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea trebuie să transmită, la București, necesarul de doze de vaccin antigripal pentru campania din această iarnă. Drept urmare, se va lua legătura cu toți medicii de familie, pentru a fi identificate persoanele din județ care fac parte din categoriile cele mai expuse riscului de a face gripă. Pentru campania de vaccinare de anul trecut au fost solicitate peste 30 de mii de doze.  
   Ca în fiecare an, prioritate la vaccinare vor avea persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copiii și bătrânii instituționalizați, dar și personalul medical. Ca în fiecare an, campania se va derula prin cabinetele medicilor de familie și în unități sanitare cu paturi. 
   Cea mai bună metodă de prevenire a gripei este vaccinarea antigripală, spun specialiștii. Prin urmare, medicii recomandă vaccinarea, mai ales că nu există efecte adverse, dar și evitarea zonelor aglomerate și igiena riguroasă, care au un rol important în prevenirea gripei. „Ca măsuri generale de prevenție: evitarea aglomerărilor umane sau a contactului cu bolnavul de gripă; vaccinarea înainte de perioadele cunoscute ca fiind favorabile apariției gripei; se recomandă vaccinarea antigripală în fiecare an, în perioada octombrie-decembrie, chiar și ianuarie; păstrarea unei igiene corporale riguroase și a spațiilor, care trebuie să fie aerisite, încălzite și luminoase”, recomandă specialiștii DSP.
   Categoriile de persoane care sunt predispuse la gripă sunt bolnavii cronici, în special cei cu afecțiuni respiratorii cronice, dar și diabeticii și cardiacii, copiii și adulții cu astm bronșic, care au o evoluție gravă a bolii, personalul medico-sanitar, dar și persoanele vârstnice. 
   În cazul gripei, automedicația nu este recomandată, așa că la primele semne de boală este recomandată prezentarea la medicul de familie. „Trebuie evitată automedicația, iar prezentarea la medicul de familie să se facă la primele semne de boală. Tratamentul va fi recomandat de medicul de familie, în urma consultației, întrucât gripa se poate complica foarte repede. Ca profilaxie pentru gripă, așa cum am amintit, este vaccinarea antigripală. Un vaccin costă 30-40 lei, în timp ce trecerea prin boală este foarte costisitoare și poate avea urmări foarte grave. Este recomandată o alimentație echilibrată, bogată în legume și fructe”, mai spun specialiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?