Ediția: Joi 19 Iunie 2025 Nr. 6902

Deputatul Angel Tîlvăr: Violenţa în şcoli ia o amploare nedorită, la nivel naţional


   Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, președintele Comisiei pentru Învățământ, Åžtiință, Tineret și Sport din Camera Deputaților, a declarat, de la tribuna instituției, că violențele în unitățile de învățământ sunt din ce în ce mai dese. Tîlvăr a afirmat că evenimente nefericite de genul elevi bătuți, jefuiți sau chiar uciși în incinta sau în apropierea unor instituții de învățământ capătă, din nefericire, o amploare nedorită la nivel național. 
   „Sunt, oare, instituțiile statului nostru atât de puțin pregătite să facă față fenomenului violenței în școli? Sau este vorba, pur și simplu, de o nepăsare generalizată față de ceea ce se întâmplă cu acești copii și tineri nevinovați? Åži într-un caz, și în celălalt, consider că trebuie să se acționeze rapid, până când actele de agresiune nu devin o constanță în școlile noastre, determinându-i pe mulți dintre părinții elevilor să-și împiedice copiii să mai meargă la cursuri pentru a-i proteja. Am crezut că după celebra întâmplare de acum câțiva ani când în plin centru capitalei, la Liceul Jean Monnet, s-a aruncat nici mai mult nici mai puțin decât o grenadă, ne vom mobiliza suficient de bine încât astfel de lucruri să nu mai poată fi posibile. Iată că m-am înșelat, agresiunile cu victime elevi continuând să se producă fie în Craiova sau Ploiești, fie în București sau, cel mai recent, în Drobeta Turnu Severin”, a afirmat Angel Tîlvăr. 
   Acesta a susținut că nu acuză pe nimeni în mod special pentru această stare de lucruri, pentru că în fața unor acte de o asemenea gravitate sunt vinovați în mod egal părinții și profesorii, pentru că nu-și fac, poate, așa cum se cuvine datoria de educatori. Vinovate sunt, în opinia deputatului, și autoritățile publice locale și conducerile instituțiilor de învățământ pentru că nu depun suficiente eforturi în a asigura paza eficientă a școlilor, justiția pentru că este, probabil, prea tolerantă cu agresorii care ajung în fața sa, „iar parlamentarii și membrii guvernului pentru că ar trebui, probabil, să înăsprim până la limita maximă posibilă sancțiunile legale prevăzute de Codul de Procedură Penală pentru asemenea infracțiuni”
   „Ceea ce mă preocupă în cel mai înalt grad nu este, însă, o listă de reali sau de virtuali vinovați, întrucât nu ar ajuta la nimic. Ceea ce cred că trebuie întreprins, într-adevăr, este o mobilizare masivă a tuturor factorilor implicați pentru construirea și pentru implementarea unui plan de măsuri eficient, astfel încât acest oribil fenomen să se diminueze rapid, până la dispariția sa. Atrag, respectuos, dar ferm, atenția supra faptului că oricare dintre noi, cei care suntem părinți, ne putem găsi într-o bună zi în situația de a ne vizita la spital copilul grav agresat în școală sau în proximitatea acesteia. Mă rezum doar la acest exemplu, deoarece nu doresc nici măcar să mă gândesc la situațiile mult mai tragice, cărora copiii de vârstă școlară le pot cădea victime inocente”, a adăugat deputatul Angel Tîlvăr. 
   Parlamentarul vrâncean a arătat că toți cei care trebuie să vegheze asupra viitorului acestor tineri trebuie să dea dovadă de mai multă fermitate în a preveni și a combate „acest odios flagel al violenței în unitățile școlare și în proximitatea acestora”

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?