Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Cratiţe exfoliate şi jucării periculoase, descoperite de comisarii de la Protecţia Consumatorilor


   Vânzătorii de articole de menaj au fost sancționați cu 18 mii lei, în urma unei acțiuni de control derulate de comisarii de la Protecția Consumatorilor. Verificările au urmărit modul în care este respectată legislația referitoare la conformitate, etichetare, prezentare, publicitate și comercializare a articolelor de menaj, în special a cratițelor teflonate și din ceramică. Au fost verificate 13 firme, din care la 12 au fost găsite nereguli atât în ceea ce privește etichetarea produselor, lipsa traducerii în limba română a informațiilor, neafișarea prețurilor ,dar și în ceea ce privește calitatea produselor, fiind găsite cratițe cu interior ceramic sau teflonat exfoliat. 
   Pentru abaterile constatate au fost aplicate 3 avertismente și 9 amenzi contravenționale, în valoare totală de 18.000 lei. Totodată, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a unor produse cu abateri, în valoare de 52.456 lei. Comisarul șef adjunct al CRPC Regiunea Sud-Est (Galați) – CJPC Vrancea, Dumitru Dilaa, a recomandat consumatorilor să fie atenți la achiziționarea de produse nealimentare, fie ele de menaj sau de altă natură. „La cumpărarea produselor, prețul nu trebuie să fie singurul element în alegerea acestora, întrucât prețul scăzut poate ascunde o calitate inferioară și, în unele cazuri, produsele pot fi un potențial pericol pentru sănătatea sau securitatea consumatorilor. De exemplu, articolele de gătit cu interior exfoliat sau vesela din material plastic care nu are simbolul pentru uz alimentar pot influența natura alimentelor, în timpul gătirii sau servirii”, a precizat Dumitrul Dilă.
    De asemenea, comisarii au efectuat controale la comercializarea produselor alimentare și nealimentare în târguri și oboare. Au fost găsite abateri la toți cei 20 de agenți economici verificați. Cele mai grave probleme au fost comercializarea de produse cu potențial risc pentru consumatori, respectiv jucării care sunt notificate ca periculoase prin sistemul rapid de alertă european RAPEX. Comisarii au sancționat 19 agenți economici cu amenzi de 7.600 lei și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a 11 jucării periculoase, importate din China, în valoare de 42 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?