Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Încă un tânăr arestat în dosarul „cannabis proaspăt”


   Băiatul de 18 ani, din comuna Vânători, reținut marți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Vrancea pentru trafic și consum de droguri, a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. De asemenea, celelalte persoane arestate în acest dosar, în urmă cu câteva săptămâni, au aflat că mandatele le-au fost prelungite cu cel puțin 30 de zile. Ambele soluții, pronunțate de magistrații Tribunalului Vrancea, pot fi atacate cu recurs. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului G. Marius Cătălin pentru 29 de zile, de la data de 04 septembrie 2013- 02 octombrie 2013. (…) Prelungește măsura arestării preventive a inculpaților J. Dionis, S. Laurențiu Daniel, zis «LSD», Å¢. Ghiță pentru 30 de zile, de la data de 21 septembrie 2013 – 20 octombrie 2013, respectiv a inculpatului V. G., zis «Coco», pentru 20 de zile, de la data de 11 septembrie 2013 – 30 septembrie 2013”, se arată în cele două hotărâri.
   Cinci persoane sunt cercetate în acest dosar, privind traficul și consumul de droguri, de procurorii DIICOT Vrancea. Dionis J., de 22 ani, din Vulturu, și Cătălin George Å¢., de 20 ani, din Vizantea Livezi, au fost prinși în flagrant când încercau să vândă unui investigator sub acoperire șapte plante de cannabis, contra sumei de 500 de lei. După acțiune, anchetatorii au descins în mai multe locuințe având mandate de percheziție. În grădina lui Dionis, de la Vulturu, ei au descoperit o plantație de canabis. În urma cercetărilor s-a stabilit că tinerii fie vindeau drogurile de la unul la altul, pentru consum, fie le dădeau contra cost altor persoane, printre acestea și un investigator sub acoperire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?