Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Lucrările la noul sediu al procuraturii au ajuns la acoperiş


   Lucrările la noul sediu al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani și al Biroului Teritorial Vrancea al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism înaintează. În prezent se lucrează la ultimul nivel, în cel mai scurt timp urmând a fi construit acoperișul.  
   La un an de la începerea lucrărilor, clădirea poate fi observată cu ușurință pe strada Cuza Vodă, chiar în spatele statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Periodic, specialiști din cadrul parchetului general vin și supraveghează lucrările, la solicitarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea Ion Lefter. „Am ajuns cu lucrarea la etajul al treilea. Am terminat placa de la ultimul etaj și urmează să punem acoperișul. Mai avem bani doar pentru asta, deși ar fi trebui să punem și geamurile. Dacă rămâne deschis, pe perioada iernii intră zăpadă, intră apă și nu este în regulă, timpul acționează asupra a tot ceea ce am lucrat până acum. Totul depinde de buget. Dacă am fi avut bani, aș fi vrut să terminăm lucrarea și anul acesta. Termenul de finalizare a lucrării este iulie 2014. În cazul în care se întârzie, pe lângă faptul că se degradează ceea ce s-a construit, se degradează și actuala clădire și va fi nevoie de reparații”, a explicat prim-procurorul Ion Lefter. 
   Lucrările la noul sediu au început în luna august a anului trecut și sunt executate de o firmă din Bacău. Noul sediu al procuraturii este construit în spatele statuii domnitorului Cuza, de lângă colegiul cu același nume.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?