Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: Preotul şi preoteasa, în Deltă cu copiii din Bordeştii de Jos


   Copii din Bordeștii de Jos au petrecut o săptămână în tabăra de vară de la Maliuc din Delta Dunării. Tabăra a fost organizată în urma demersurilor purtate de parohul bordeștean dr. Cristinel Muscalu și părintele profesor Mihail Milea din Buzău, care i-a găzduit pe participanți la centrul de la Maliuc al Fundației pentru Copii „Sfântul Sava” de la Buzău. Acțiunea a avut binecuvântarea ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. „Cazarea și masa s-au făcut la Tabăra pentru Tineri din localitate, iar cheltuielile în acest sens au fost suportate prin purtarea de grijă a părintelui Milea de către Fundația Sf. Sava. De cealaltă parte, ne-am străduit și noi la fața locului astfel că pentru transportul naval am putut obține reduceri semnificative în ceea ce privește plata biletelor pentru vapor. Am obținut scutiri și la muzeul acvatic din Tulcea, iar pescarii ne-au plimbat cu bărcile aproape la jumătate din prețul practicat în zonă”, a spus parohul Cristinel Muscalu. Acesta a mai spus că „prin cooperarea cu alți oameni de bine, costurile pe care le-au suportat părinții celor mici s-au mai regăsit în achitarea biletelor pentru traversările cu bacurile și doar a combustibilului pentru transportul pe șosea la întoarcere, căci la dus am primit susținere din partea domnilor Adrian Săvulescu și Stelică Dochioiu din Odobești și Octav Ioniță din Focșani care au pus umăr lângă umăr ca toată treabă să iasă bine și de aceea ținem să la mulțumim pe această cale pentru spijinul dat”
   Scopul taberei, potrivit documentației întocmite înainte de organizarea acesteia, a fost pe de o parte acela de a le lărgi orizonturile de cunoaștere cu privire la frumusețile naturale pe care le prezintă biosfera Deltei Dunării, sub coordonarea preotesei care este licențiată pe specializarea geografie-didactică. Un alt motiv a fost acela „de a urmări și spori spiritualitatea tinerelor vlăstare ale bisericii, insuflându-le pe această cale în primul rând dragostea de Dumnezeu prin programul de rugăciune colectivă la care au participat”
   În ajunul zilei de plecare, copiilor li s-a făcut un instructaj despre modul cum ar trebui să se comporte pe perioada șederii în tabără, eveniment la care au participat și părinții acestora, și care au dat semnătură pentru copiii lor cum că au luat la cunoștință rigorile privitoare la desfășurarea taberei. „În timpul șederii la Maliuc, cei mici au fost plimbați cu bărcile pe canalele Dunării, ajungând până la lacul Fortuna acolo unde au văzut de la depărtare coloniile de pelicani. Pe traseu au văzut cum arată pe viu lișițele, egretele, cocostârcii, cormoranii, precum și celelalte elemente componente ale faunei și florei specifice Deltei, care este una deosebită”, a spus preoteasa Roxana Muscalu. 
   S-a organizat și un concurs de pescuit. Cei mici cu undițe, multe dintre ele improvizate de administratorul taberei Dan Apostol din Buzău, s-au întrecut din dorința de a povesti care prinde cel mai mare pește sau cine trage cei mai mulți. Câștigător a fost, spre amuzamentul tuturor, cel mai mic dintre participanți – Mihai Ciribașa de doar 9 ani. Mulțumirea pescarilor de ocazie a fost desăvârșită atunci când peștii care au fost prinși de ei le-au fost fripți de organizatori la unul din focurile de tabără făcute într-una din seri, fiecare înfruptându-se pe săturate din munca lor. Au fost organizate concursuri de ping-pong, de modelare a nisipului și de înot, iar într-una dintre dimineți participanții s-au trezit la ora 5.00 ca să meargă într-un punct de belvedere să prindă răsăritul de soare în Deltă, ocazie cu care și-au făcut poze care să le rămână ca amintire. 
   Voiajul s-a încheiat la biserica parohială din sat, atunci când copiii au primit din partea Fundației, prin intermediul părintelui paroh, atât diplome de „Cavaleri de onoare ai Deltei” cât și diplome speciale pentru „cel mai bun pescar” sau „cel mai perseverent pescar”. La ieșirea din biserică, cu toții au rostit în fața altarului o rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu pentru ajutorul dat pe perioada în care s-a desfășurat tabăra.

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?