Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

De pe băncile şcolii, direct în şomaj


   Numărul șomerilor din județul nostru a crescut, începând din luna iunie și până în momentul de față, cu 825 de persoane, reprezentând absolvenți ai unităților de învățământ din Vrancea. Potrivit celor declarate de Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea, cei mai mulți dintre aceștia, 717, provin din învățământul liceal și postliceal, 97 din învățământul universitar și 11 din învățământul primar, gimnazial și profesional. „După ce se va încheia și sesiunea de toamnă a Bacalaureatului ne așteptăm ca numărul absolvenților ce se vor înregistra la noi să crească. Ei trebuie să-și depună dosarul pentru a fi înregistrați în baza noastră de date în termen de 60 de zile de la data absolvirii. Apoi, pentru încă 60 de zile, ei vor fi sprijiniți de specialiștii noștri, dar vor încerca să-și găsească un serviciu și pe cont propriu, iar dacă nu își găsesc, revin la AJOFM și-și depun documentele în vederea obținerii indemnizației de șomaj”, a declarat Daniela Brihoianu. De menționat că data absolvirii este data de întâi a lunii următoare celei înscrise pe diplomă sau, după caz, pe certificatul de studii eliberat de instituția de învățământ, dacă în curpinsul acestora nu se specifică în mod expres o anumită dată de absolvire.
   La nivel de țară, până la data de 27 august, au fost înregistrați în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), 58.099 absolvenți, dintre care 1776 sunt indemnizați. Cei mai mulți dintre aceștia (39.038) s-au înscris în luna iulie, iar în august numărul acestora a crescut cu 11.738 de absolvenți din care: 161 absolvenți de învățământ primar, gimnazial și profesional; 7.344 absolvenți din învățământul liceal și post-liceal și 4.233 absolvenți din învățământul universitar. „De la data de 27 iulie 2013 a intrat în vigoare prevederea conform căreia nu beneficiază de indemnizație de șomaj absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi, în condițiile legi. Totodată, angajatorii care încadrează absolvenți în condițiile legii și care beneficiază de subvenții, sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 18 luni de la data angajarii. După ce s-au înscris la agențiile de ocupare a forței de muncă sau la alți furnizori de servicii specializate pentru stimularea  ocupării forței de muncă, acreditați, absolvenții pot beneficia de serviciile de mediere a muncii pe locurile de muncă vacante declarate de angajatori, precum și de serviciile de informare și consiliere profesională, pot participa la cursuri gratuite de formare profesională”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre. 
   Totodată, conducerea ANOFM mai informează că Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura pe data de 27 septembrie, la nivelul tuturor agențiilor de ocupare, inclusiv în Vrancea. „Datele locațiilor vor fi anunțate în timp util la sediile agențiilor de ocupare și pe site-urile oficiale ale instituțiilor. Absolvenții care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu reușesc să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, beneficiază de indemnizație de șomaj, în cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referință, pe o perioadă de 6 luni”, se detaliază în comunicat. 

Facilități pentru încadrarea absolvenților
   În situația în care un absolvent se încadrează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, în perioada cât este înregistrat la AJOFM, el primește o primă de încadrare reprezentând o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință (ISR) în vigoare la data încadrării. Valoarea ISR în momentul de față este de 500 lei. Dacă absolventul se angajează cu program normal de lucru în perioada de acordare a indemnizației de șomaj, va beneficia de o sumă egală cu indemnizația de șomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat. Singura condiție pentru acordarea acestui sprijin este menținerea raporturilor de muncă sau de serviciu pentru o perioadă de cel puțin 12 luni de la data angajării. 
   Legislația în vigoare prevede și facilități acordate pentru stimularea mobilității. Astfel, dacă un absolvent beneficiar de indemnizație de șomaj se angajează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 de kilometri față de cea de domiciliu, poate beneficia de o primă de încadrare egală cu de două ori valoarea ISR, adică 1.000 de lei. Dacă își schimbă și domiciliul ca urmare a angajării în altă localitate, primește o primă de instalare reprezentând o sumă egală cu de șapte ori ISR, adică, în momentul de față, 3.500 lei.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?