La șapte ani de la trecerea la cele veșnice a soților Maricica și Åžtefan Bălan, fiica acestora, Andreea, care a supraviețuit ca prin minune accidentului rutier în care părinții săi și-au pierdut viața, a organizat sâmbătă o comemorare. La mormântul fostului comandant al Batalionului 280 Infanterie Mecanizată din Cimitirul Nordic au venit, cu mâhnire în suflet și lacrimi în ochi, colegi, cunoștințe și prieteni ai familiei Bălan, care au fost aproape de Andreea, acum, în vârstă de 21 de ani. „Andreea a ieșit mai puternică din această mare încercare, ca un pom după furtună, care își ancorează bine rădăcinile”, a spus părintele Ionel Vrânceanu, care i-a cunoscut îndeaproape pe soții Bălan.
Soții Maricica și Åžtefan Bălan au fost comemorați sâmbătă, 17 august, în Cimitirul Nordic din Focșani, la șapte ani de la trecerea în neființă a acestora. Tragicul accident în care au murit cei doi soți a avut loc în anul 2006, chiar în ziua în care locotenent-colonelul Åžtefan Bălan, comandantul Batalionului 280 Infanterie Mecanizată, se întorcea din Irak. Andreea, fiica acestora, care a supraviețuit accidentului, a pregătit ceremonialul prin care i-a readus în amintire celor ce i-au cunoscut pe părinții săi. Rude, colegi, cunoștințe, prieteni au fost prezenți cu toții la mormântul soților Bălan, unde a avut loc ceremonialul de dezgropare, ritualic, la care au participat doi preoți.
Peste mormintele soților Bălan au fost puse pânze albe, iar la capăt o colivă și hainele acestora, care au fost date de pomană. „Participăm la comemorarea fiilor mei, deoarece s-au împlinit șapte ani de la momentul în care ei au plecat dintre noi. Avem o durere foarte mare în suflet, dar ne bucurăm că au venit colegi, cunoscuți și le mulțumesc din sufletul sufletului meu. Încerc să mă abțin și îmi cer scuze că sunt atât de emoționat, dar nu este ușor pentru noi, familia”, a spus bunicul Andreei.
La momentul accidentului, Andreea se afla în mașină și la numai 14 ani și-a văzut părinții murind, după care nu a mai știut de ea… a intrat în comă și s-a trezit la mai bine de o lună, când părinții săi erau deja înmormântați. Acum, la șapte ani de la nefericitul eveniment care a dezbinat o familie sănătoasă și fericită, Andreea, care nu a putut participa la înmormântarea părinților săi, consideră că a fost o datorie morală față de cei care i-au dat viață, să le organizeze comemorarea celor șapte ani de la deces, împreună cu slujba și pomana ulterioară. „Evenimentul de astăzi pentru mine a fost ceva special pentru că e ca și cum mi-aș fi luat eu acum rămas bun de la ei, fizic vorbind, având în vedere faptul că atunci când ei au fost înmormântați eu mă aflam într-o stare destul de gravă și nu puteam să fiu prezentă, să îmi iau rămas bun de la ei. Acum, pot să spun că mă simt împlinită pentru că am avut ocazia să fiu aici și să îi reprezint și să îmi ofer toate sentimentele de regrete și de dor de absența lor. Au venit foarte mulți apropiați, cunoscuți, rude, cei care cu adevărat i-au iubit și care i-au cunoscut și au vrut să împartă acest moment alături de noi. Au făcut acest lucru din suflet și nu din nici nu fel de obligație”, a spus Andreea.
„Era un comandant desăvârșit, punea mult suflet pentru subordonați”
Soții Maricica și Åžtefan Bălan au sărbătorit de mai multe ori data nașterii împreună, respectiv ziua de 1 august 1967, dar au împărțit și aceeași zi a morții, 28 iulie 2006 și au fost înmormântați chiar de ziua lor, în locul de veci al familiei, din Cimitirul Nordic. „Exact în urmă cu șapte ani ne aflam împreună în Irak și treaba asta se întâmpla în anul 2006. Eram după șase luni de misiune și ultima mea discuție cu dânsul a fost pe aeroport, când i-am condus la avion pe ultimii militari în drumul spre casă. După ultimul zbor, așa cum știți, s-a întâmplat nenorocirea îngăduită de Dumnezeu, atunci când la Râmnicu Sărat a avut loc acel accident stupid. Au trecut prea repede șapte ani de când ei s-au mutat așa cum spunem noi în cântările bisericești de la moarte la viață și de pe pământ la cer. După învățătura bisericii noastre, noi știm că trupul este trecător, dar sufletul este nemuritor și noi dăinuim și trăim prin suflet, care este de esență Divină. Ne bucurăm că în sufletele atâtor colegi și alea atâtor prieteni cei doi oameni, Åžtefan și Maricica au rămas la fel de prezenți și că îi pomenesc în rugăciunile lor”, a spus preotul Ionel Vrânceanu.
Calitatea umană a locotenent-colonelului Åžtefan Bălan este greu de egalat, iar acest lucru este spus chiar de preotul care era tot timpul cu crucea la el în vreme de război. „L-am cunoscut foarte bine, am conlucrat foarte bine împreună, dânsul era comandant în Batalionul 280 Infanterie, cel mai experimentat în teatrele de operație. Eu eram în calitate de preot al brigăzii și preot militar pentru românii din Irak și Afganistan. Am conlucrat foarte bine împreună, ne-am dorit foarte mult să ne întoarcem acasă cu toți militarii sănătoși, lucru de care era mândru și el deoarece eram comandant al acelui batalion. Dar iată că Dumnezeu a vrut ca sacrificiul pe care trebuia să îl dăm acolo să nu îl dăm în Irak și să îl dăm acasă. Probabil Dumnezeu ne-a împlinit rugăciunea aceasta să ne întoarcem cu toți militarii sănătoși acasă, dar iată cum dânsul a pășit pe pământ național, probabil din rânduiala lui Dumnezeu a plătit el această jertfă în numele nostru. Își dorea foarte mult pe timpul misiunii ca toții militarii să se întoarcă acasă la familii fără probleme, lucru care s-a împlinit. Nu exista misiune, am mers în teatrele de operații cu mulți comandanți de batalioane, dar el era un comandant desăvârșit prin faptul că punea foarte mult suflet pentru subordonați. Nu era misiune internațională, indiferent de oră din zi sau din noapte, când el îi vedea pe băieți înainte de a pleca și îi încuraja, iar eu le făceam rugăciunea”, a mai spus preotul. Mulți dintre noi părăsesc această lume în fel și chip, însă părintele Ion Vrânceanu spune despre locotenent-colonelul Åžtefan Bălan că a ieșit mai mult decât onorabil. „Colonelul Bălan a ieșit onorabil din această lume, și-a făcut datoria atâta vreme cât a fost în mijlocul militarilor și în teatrele de operații dar și în brigadă, fapt pentru care este apreciat și acum, după șapte ani. Iată că Dumnezeu a orânduit ca Andreea să iasă mai puternică din această mare încercare, ca un pom după furtună, care își ancorează bine rădăcinile”, a mai spus părintele.
