Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

VREME caldă în continuare în regiunile sudice


         Astăzi, vremea va fi călduroasă în regiunile sudice și sud-vestice, iar în rest se vor înregistra valori termice apropiate de cele normale ale perioadei, anunță Administrația Națională de Meteorologie. În centrul țării și la munte temporar înnorările vor fi accentuate și local vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat în sud și în est, mai ales în zonele deluroase.Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei și al Munteniei, iar cele minime între 11 și 21 de grade, ușor mai mari pe litoral.
 Mâine, valorile termice, în creștere ușoară față de ziua anterioară, vor caracteriza o vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării, izolat chiar caniculară după-amiaza în sudul extrem. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zona de munte, iar noaptea în nord-vest unde izolat vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în estul Transilvaniei și 35-36 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 14 și 24 de grade, mai scăzute în depresiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?