Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Ministerul Finanţelor:CASS pentru chirii, un prim pas în extinderea contribuţiei la alte venituri decât salariul


   Introducerea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obținute din chirii de către persoanele fizice, prevăzută în noua scrisoare cu FMI, reprezintă doar „un prim pas” pentru ca aceste contribuții să fie plătite de persoanele care obțin venituri din altă sursă decât salariul.„Referitor la introducerea CASS (contribuției de asigurări sociale de sănătate) în cazul veniturilor obținute din chirii de persoanele fizice, precizăm ca această măsură are în vedere lărgirea bazei de contribuție, reprezentând un prim pas în vederea implementarii unei abordări fiscale unitare, astfel încât contribuțiile pentru sănătate să fie plătite de către persoanele care obțin venituri și din alte surse decât cele de natură salarială”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Finanțelor. 
   Åžeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a declarat săptămâna trecută, referindu-se la modificarea Codului Fiscal, că este necesară și lărgirea bazei de contribuții sociale, astfel încât sistemul să poată fi durabil și sustenabil.
Autoritățile române au convenit la finele lunii iulie cu FMI și Comisia Europeană (CE) un acord preventiv pe doi ani care va totaliza 4 miliarde euro, sumă împărțită egal de cele două instituții financiare internaționale, acordul stand-by urmând să fie discutat de boardul FMI în toamnă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?