Ediția: Vineri 11 Iulie 2025 Nr. 6918

Lucia Varga: A început curăţenia în sistemul silvic


      Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Varga, a declarat că, din păcate, pădurile României au fost distruse cu complicitatea multor angajați silvici, fiind nevoie de plângeri penale și în interiorul instituțiilor, nu numai împotriva celor care au făcut tăierile ilegale de lemn.
Lucia Varga a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, că a început curățenia în sistemul silvic, urmând să fie prezentate săptămâna viitoare rapoartele de control ale inspectoratelor silvice teritoriale. „Am început curățenia în sistemul silvic, dar suntem numai la început de drum. Vom prezenta săptămâna viitoare rapoartele de control ale inspectoratelor silvice teritoriale. Vinovați sunt nu numai pădurarii și șefii de ocoale, pentru că s-au făcut tăieri necontrolate cu cârdășia foștilor directori. Romsilva a luat primele măsuri până în 15 iulie, așa cum am dispus, și a identificat primii vinovați. O parte dintre angajații inspectoratelor silvice nu își fac treaba cum ar trebui, încă se fac că fac controale, iar aceștia vor trebui să plece. Problema majoră pe care o avem este că trebuie să facem plângeri penale și în interiorul instituțiilor, nu numai împotriva celor care au făcut tăierile ilegale. Din păcate, pădurile din România au fost distruse cu complicitatea multor angajați silvici”, a spus Varga.
 Potrivit acesteia, specialiștii ministerului analizează legea privind statutul personalului silvic, care îi va proteja pe angajații de bună-credință din sistem. „Există această imagine că tot personalul silvic este implicat în astfel de fapte de corupție. Cei care își văd de treabă, trebuie să ne îndreptăm atenția și asupra lor și avem în dezbatere legea privind statutul personalului silvic, iar cei care sunt de bună-credință va trebui să avem grijă de ei, să îi protejăm. Cei care sunt de rea-credință trebuie să plece din sistem. Dacă nu îndrăgești pădurea și nu o respecți, nu ai ce căuta în domeniul silvic”, a subliniat Lucia Varga. Aceasta a menționat că, la nivel național, au avut loc în ultima perioadă, peste 7.000 de controale în domeniul silvic, care s-au soldat cu 420 de dosare penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?