Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Neînţelegerile teritoriale dintre Adjud şi Rugineşti s-au mutat în instanţă


   Primarul municipiului Adjud, Constantin Armencea, a anunțat că a dat în judecată Primăria Ruginești în ceea ce privește delimitarea administrativ teritorială, după ce medierile avute la Prefectura Vrancea nu au avut niciun rezultat. Armencea susține că Primăria Ruginești și-a însușit administrativ teritorial perimetrul cuprins între râul Trotuș și limita cu județul Bacău în zona localității Sascut, adică 800 de hectare de teren. Armencea se prevalează de documente care datează de la 1451 în care se arată că aceste terenuri au aparținut Adjudului. Primul termen în acest dosar va avea loc pe data de 11 noiembrie la Tribunalul Vrancea, Secția de Contencios Administrativ Fiscal.

   Primarul municipiului Adjud, Constantin Armencea, a anunțat că a dat în judecată Primăria Ruginești în ceea ce privește delimitarea administrativ teritorială, după ce medierile avute la Prefectura Vrancea nu au avut niciun rezultat. Armencea susține că Primăria Ruginești și-a însușit 800 de hectare de teren ce aparține de drept municipiului Adjud, conform documentelor existente.
Primarul Constantin Armencea afirmă că Primăria Ruginești și-a însușit administrativ teritorial perimetrul cuprins între râul Trotuș și limita cu județul Bacău în zona localității Sascut, deși nu ar avea acest drept.
    Armencea invocă documente care datează de la 1451, în care se arată că aceste terenuri au aparținut Adjudului. „Am decis să dăm în judecată Primăria Ruginești deoarece susține în continuare că granița dintre cele două localități nu s-ar afla pe Trotuș, așa cum este menționat în documente, ci până la limita cu județul Bacău, în zona localității Sascut. În urma acestor pretenții teritorial administrative municipiul Adjud este păgubit de 800 hectare de teren”, a afirmat primarul Constantin Armencea.
    Acesta a arătat că nici medierile organizate la Prefectura Vrancea nu au avut efectul scontat. „Pentru că nu am găsit niciun fel de înțelegere din partea autorităților locale din Ruginești în cadrul medierilor organizate la Prefectura Vrancea, am luat decizia să ne adresăm instanței. Ne menținem punctul de vedere că terenul pe care noi îl revendicăm aparține de drept Adjudului. Așteptăm să înceapă judecarea acestui caz, primul termen fiind dat pentru data de 11 noiembrie și, totodată, așteptăm expertizele pe care cel mai probabil le va solicita instanța în acest caz”, a afirmat primarul Constantin Armencea.

„Noi nu avem un metru de teren, iar Rugineștiul nu are ce să facă cu atât teren”

    Edilul șef din Adjud a arătat că, din cauza lipsei de terenuri, dezvoltarea economică a municipiului Adjud este blocată.El a dat ca exemplu o situație în care o firmă austriacă a dorit să construiască, în parteneriat cu Primăria Adjud, o fabrică de componente pentru centrale eoliene. Investiția ar fi fost de aproximativ 30 de milioane de euro și ar fi trebuit să se dezvolte pe o suprafață de 30 de hectare. Investiția care ar fi putut crea 600 de noi locuri de muncă a picat deoarece autoritățile locale nu dețin în proprietate suprafața de teren necesară. „Municipiul Adjud se confruntă cu o lipsă acută de terenuri, care blochează dezvoltarea economică a municipiului. Pentru că nu am reușit să punem la dispoziția investitorilor austrieci cele 30 de hectare necesare afacerea a căzut”, susține primarul Constantin Armencea.
    Municipiul Adjud se confruntă cu o lipsă acută de terenuri, care ar permite dezvoltarea economică și socială a municipiului. În schimb, Agenția Domeniilor Statului (ADS) a deținut sute de hectare de teren pe care le-a pus la dispoziția unor comisii locale pentru a împroprietări diverse persoane în condi-țiile în care Comisia locală Adjud avea de împroprietărit mai multe persoane cu aproximativ 80 de hectare de teren.
    Acesta a fost unul dintre efectele păguboase ale legii 247 din 2005, care a permis șmecherilor cu bani să cumpere drepturi litigioase și să solicite terenuri la zeci de kilometri distanță de vechiul amplasament.
    Edilul șef a mai arătat că lipsa unor suprafețe de teren aduce municipalitatea în situația de a nu putea susține o serie de proiecte de investiții private care ar duce la dezvoltarea economică a orașului și implicit la creșterea resurselor proprii de venit. „Noi nu avem un metru de teren, iar Rugineștiul nu are ce să facă cu atât teren. Din aceste motive, multe proiecte ale municipalității nu pot fi puse în practică. Nu poți avea investitori și dezvoltare economică dacă nu poți pune la dispoziția acestora terenuri și infrastructură. Sunt condiții minime”, a susținut primarul Constantin Armencea.
    Primarul comunei Ruginești, Ion Avram, a refuzat să comenteze această situație.
    Miza acestui „război” sunt taxele locale pe care le obține primăria care deține terenurile. Mai mult, dacă cele 800 de hectare ar trece în administrarea municipiului Adjud, ar permite crearea unei zone metropolitane care să permită dezvoltarea orașului pe orizontală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?