Examenul de Bacalaureat, se-siunea iunie – iulie, s-a încheiat oficial ieri, odată cu afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor. Deși diferențele dintre rezultatele obținute inițial și cele de după contestații nu sunt mari, procentul candidaților care au reușit să promoveze Bacalaureatul a crescut de la 54,63 la 55,32, respectiv cu 0,69 la sută.
După afișarea rezultatelor inițiale obținute la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie – iulie 2013, la nivelul județului Vrancea s-au înregistrat 834 de cereri de reevaluare a lucrărilor scrise. Dintre aceste contestații, 242 au fost admise. Potrivit unei situații comunicate de reprezentanții Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea, 136 de lucrări au obținut note mai mari, iar 106 candidați care au depus contestații au obținut note mai mici decât cele inițiale. Alte 592 de contestații au fost respinse.
Din situația statistică rea-lizată în urma soluționării contestațiilor, rezultă că promovarea la nivelul județului Vrancea este acum de 55,32%, cu 0,69% mai mare decât în momentul afișării rezultatelor inițiale. 20 de candidați au obținut medii generale mai mari de șase, promovând astfel examenul de Bacalaureat.
La nivelul județului, 1.283 candidați au fost respinși din cei 2.874 participanți la sesiunea din vară a examenului de Bacalaureat. Medii mai mici de 5 au obținut 1.051 de candidați, în timp ce medii între 5 și 5,99 au obținut 232 candidați. Potrivit ultimelor date comunicate de Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea, la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie – iulie, 480 candidați au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat cu medii între 6 – 6,99; 424 candidați au reușit cu medii între 7 – 7,99, medii între 8 – 8,99 fiind obținute de 417 absolvenți de liceu. Alți 265 candidați au promovat în sesiunea din vară a examenului de Bacalaureat cu medii între 9 – 9,99.
Încă o medie de 10
În urma rezolvării contestațiilor, numărul absolvenților de liceu cu medii de 10 la Bacalaureat a crescut la patru. Raluca Maria Ciolcă, absolventă a Colegiului Național „Unirea” a contestat rezultatul obținut la Geografie, iar în urma reevaluării tezei a obținut nota 10 la această disciplină, față de 9,70 cât obținuse inițial. Prin urmare, ea a reușit să promoveze examenul cu media 10.
Ea se alătură celorlalte 3 absolvente care au reușit să obțină media finală 10 la examenul de Bacalaureat. Tânăra este pe deplin mulțumită de rezultatul obținut la examenul maturității și se gândește cu și mai multă încredere la ceea ce va face pe viitor. „Nu știam să fi greșit la Geografie, din acest motiv am depus contestație. Obținusem 9,70, iar după contestație am primit 10. Mă voi înscrie la Universitatea București, la limbi străine. Luni urmează să mă înscriu la facultate”, ne-a spus Raluca Ciolcă, cea de-a patra absolventă de 10 din județul Vrancea. Ea a fost desemnată șefa de promoție de la Colegiul Național „Unirea”.
Absolvenții liceelor tehnologice, dezamăgiți
Chiar dacă au sperat până în ultimul moment la mărirea notelor după contestații și evident la promovarea examenului de Bacalaureat, mulți candidați, în special absolvenți ai liceelor cu profil tehnic, au trăit o mare dezamăgire. Candidații respinși au refuzat să comenteze rezultatele obținute în urma reevaluării lucrărilor. Au vorbit însă directorii liceelor tehnice, care spun că vor relua pregătirea cu absolvenții picați, cu speranța că măcar acum vor lua mai în serios pregătirea pentru examenul de Bacalaureat și vor reuși astfel să promoveze în sesiunea din toamnă. „Săptămâna viitoare profesorii au concediu, după care vom începe pregătirea cu cei care au picat Bacalaureatul. Se va organiza pregătire la materiile de bază: matematică, română și biologie. Nu cred că vor veni nici anul acesta prea mulți. Nu m-a întrebat nici un absolvent de pregătire, dar am avut grijă să îi anunț eu”, a spus Åžtefan Moraru, directorul Liceului Tehnologic „G.G. Longinescu” din Focșani.
Ultima șansă în toamnă
Sesiunea de toamnă a exa-menului de Bacalaureat va debuta în perioada 15 – 19 iulie cu înscrierile. În perioada 19 – 23 august candidații vor susține probele de evaluare a competențelor, iar probele scrise vor fi susținute în intervalul 26 – 30 august. Primele rezultate ale sesiunii august – septembrie a examenului de Bacalaureat vor fi afișate în data de 2 septembrie și tot în această zi pot fi depuse și contestațiile.