Ediția: Sâmbătă 20 iulie 2024 Nr. 6674
Ediția: Sâmbătă 20 iulie 2024 Nr. 6674

În această iarnă, ENET va funcţiona cu noua centrală


   Lucrările de modernizare la SC ENET SA au intrat în linie dreaptă, urmând ca până la sfârșitul anului să fie complet finalizate. Conform programării, în luna august se vor face probele și vor fi puse în funcțiune instalațiile noii centrale: motoarele termice și cazanul de aburi. Cazanul de apă fierbinte va putea fi pus în funcțiune abia în lunile noiembrie – decembrie, în sezonul rece, când temperaturile vor fi scăzute și vor permite realizarea probelor. În aceste condiții, dacă probele decurg bine, în această iarnă, focșănenii abonați la sistemul centralizat se vor încălzi cu agentul termic distribuit de noua centrală. „Iarna aceasta sigur vom funcționa cu toate echipamentele noi. În ceea ce privește rețelele de transport, distribuție și furnizare a agentului termic, supuse reabilitării în zona Sud și în zona centrală, în zona Sud trebuie finalizate lucrările în totalitate până în luna august”, a spus directorul interimar al SC ENET SA, Mariean Vișan. La rețelele de termoficare, principalele lucrări constau în înlocuirea conductelor vechi, montarea conductelor preizolate pentru transportul și distribuția energiei termice. În prezent, se acționează pe mai multe străzi din cartierul Sud și în zona Sălii Polivalente.
    Tot în această perioadă sunt reabilitate și modernizate și 10 puncte termice (în zona centrală: PT 3 – Sala Polivalentă, PT 2 – lângă Åžcoala „Duiliu Zamfirescu”, PT 4 – în parcarea interioară pe Str. Plevnei, PT 8 – în spatele BRD; în zona Sud: PT 14 – lângă Mausoleu, PT 9 – fosta centrală termică cu coș de fum, PT 20 – lângă Åžcolile nr. 1 și nr. 8, PT 42 – lângă Biserica „Înălțarea Domnului”, PT 13 – la intrarea în Complexul Sportiv Sud, PT 80 – parter supermarket Zanfir Sud). Lucrările la punctele termice trebuie finalizate până pe 15 octombrie. Odată cu reabilitarea celor 10 puncte termice, se vor realiza și sisteme de monitorizare și dispecerizare a datelor referitoare la starea sistemului, în vederea intervenirii în timp util pentru remedierea posibilelor avarii.

Focșaniul, unul dintre primele 7 orașe din țară care modernizează CET-ul cu bani UE

    Toate aceste lucrări fac parte din cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice”. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Sectorial de Mediu, Axa prioritară 3 – „Reducerea poluării și diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea și reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea țintelor de eficiență energe-tică în localitățile cele mai afectate de poluare”. Proiectul a constat și în modernizarea centralei termice, instalarea de echipamente noi, reabilitarea rețelelor de transport și de distribuție. Bugetul total al proiectului este de 150 milioane de lei, din care contribuția UE este de 50%, a Guvernului României 45% și a municipiului Focșani 5%. Termenul de finalizare a lucrărilor este decembrie 2013.
    Rezultatele directe ale proiectului vor fi creșterea eficienței energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea calității serviciului public de alimentare cu energie termică la tarife suportabile pentru populație. Focșaniul este unul dintre primele șapte orașe din țară care implementează astfel de proiecte de retehnologizare a sistemelor de termoficare și care beneficiază de fonduri europene. 
    Tot în această perioadă, SC ENET SA, profitând de sistarea apei calde, realizează și revizia anuală a instalațiilor, care va dura aproape o lună de zile.

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?