Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

TRAGEDIA DIN MUNTENEGRU: Răniţii vor fi chestionaţi la spital de poliţişti de la Omoruri


   Răniții din accidntul din Muntenegru vor fi chestionați, în spitalele în care sunt internați, de polițiști de la Serviciul Omoruri al Poliției Române și de doi procurori, urmând ca, atunci când sunt apți, să fie audiați la Parchetul General, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din poliție. Echipa de 12 polițiști de la Serviciul Omoruri va fi coordonată de chestorul Viorel Vasile, șeful Direcției de Investigații Criminale, din Poliția Română, au precizat sursele citate. Polițiștii și procurorii vor discuta cu pacienții și vor întocmi procese verbale, audierile urmând să aibă loc, când victimele se vor putea deplasa, la Parchet.
   Un autocar cu turiști români a căzut într-o prăpastie de pe podul Grlo din Muntenegru, duminică seara, în urma accidentului pierzându-și viața 18 persoane, iar ceilalți 29 de pasageri fiind răniți. Un copil muntenegrean care era pe pod a fost acroșat ușor de autocar și a fost rănit. Parchetul General face o anchetă în cazul accidentului, sesizându-se din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție va cere sprijinul autorităților din Muntenegru în acest caz, au precizat reprezentanții instituției.
   Ancheta autorităților din Muntenegru a relevat până acum că, în momentul în care autocarul a ieșit dintr-un tunel rutier, carosabilul era umed și este posibil ca șoferul să fi fost incomodat scurt timp de lumina foarte puternică a soarelui, pierzând controlul asupra vehiculului, în curbă, scrie miercuri presa din Muntenegru. În aceste condiții, la care se adaugă viteza care nu era adaptată la acel segment de drum, șoferul probabil a pierdut controlul asupra vehiculului, a pătruns pe contrasens, pentru că exista o curbă ușoară, a rupt balustrada de securitate a podului și a căzut în prăpastie. Anchetatorii analizează această ipoteză pe baza declarațiilor supraviețuitorilor și altor martori.
   Autoritățile din Muntenegru au găsit tahograful autocarului românesc căzut în prăpastie, iar datele dispozitivului vor fi decodificate pentru a se stabili parametrii de circulație în momentul accidentului și cine se afla la volan. Numeroși supraviețuitori susțin că șoferul circula cu viteză destul de mare. Limita de viteză pe acel segment de drum este de 40 de km/h, mai scrie presa din Muntenegru. Unul dintre pasagerii accidentați în Muntenegru a declarat, luni, pentru Åžtirile Pro TV, că în momentul producerii accidentului șoferul era într-o depășire la intrarea într-un viaduct și deși limita de viteză era de 50 km/oră, el avea în jur de 90 km/oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?