Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

GALERIE FOTO: Spectacol grandios de Ziua Comunei Vintileasca


   Locuitorii comunei Vintileasca, dar și din localitățile învecinate au petrecut, ieri, de Rusalii. Sărbătoarea a conincis cu Ziua Comunei Vintileasca, zi în care toți oamenii s-au bucurat de muzică bună, de soare, mici și bere. Pe scena amenajată la intrarea în localitatea Vintileasca au evoluat artiști de seamă ai muzicii populare și etno, printre care Vărul Săndel și Constantin Enceanu, dar și formații de dansuri populare din Vrancea, inclusiv de la Colegiul Național „Cuza” din Focșani, dar și din județul Buzău. Aseară, participanții s-au distrat la un bal de excepție. 
   Primarul comunei Vintileasca, Georgel Spătaru, a declarat că în localitate sunt păstrate cu sfințenie obiceiurile străbune, care sunt transmise din generație în generație. „Mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației de a fi alături de noi la această mare sărbătoare pentru vintileni. Îmi pare rău pentru cei care nu au putut să vină, fiind plecați la muncă în alte localități. Ne-am bucurat că atâta lume a venit să fie alături de noi la un așa mare eveniment. Vintileasca este și va rămâne meleagul unde tradiția și obiceiurile străbune se transmit din generație în generație”, a spus Georgel Spătaru, primarul comunei Vintileasca. 
   Oamenii s-au declarat încântați de petrecere. În opinia lor, după asfaltarea drumului, zona a devenit un obiectiv turistic. „Am venit cu plăcere la acest festival de la Vintileasca. Atmosfera a fost una aparte, atâta lume nu prea am mai văzut la un eveniment de acest gen. Zona noastră este una deosebit de frumoasă, care odată cu reabilitarea drumului național lasă în spate Lepșa și Soveja. Am văzut atât lume în vârstă, dar și foarte mulți tineri. Artiștii care au evoluat pe superba scenă de la Vintileasca au fost la înălțime și cel mai important lucru: muzica lor a mers la sufletul omului”, a spus Adrian Tănase, din Jitia. „Felicitări domnului primar de la Vintileasca pentru că a reușit să organizeze un asemenea festival. A fost un moment mult așteptat de locuitorii de pe Valea Râmnicului, ținând cont de faptul că acesta deschide seria manifestărilor artistice de la noi. Muzica bună și cheful de a petrece au fost elementele principale care au conturat această manifestare”, a spus și Marian Păun. Manifestările vor continua astăzi cu un bâlci tradițional. 
   Spectacolul dedicat Zilei Comunei Vintileasca a fost organizat la intrarea în localitate, pe plai, așa cum este cunoscută zona. La marginea lacului, primarul comunei, Georgel Spătaru, a construit o scenă din lemn, pe care au evoluat artiștii invitați. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?