Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Şofer băut şi fără permis, prins la volanul unei maşini furate


   Un bărbat din județul Vaslui a comis trei infracțiuni într-o singură zi. El a fost prins la volan băut și fără permis, iar în urma verificărilor s-a stabilit că mașina pe care o conducea era furată de la ferma la care lucra ca zilier. „La data de 31.05.2013, ora 16.00, polițiștii din Movilița l-au depistat pe S. Marius Gheorghiță, din comuna Iana, sat Siliștea, județul Vaslui, în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot fără a poseda permis de conducere și cu o concentrație de 0,68mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au mai stabilit faptul că autoturismul a fost sustras în aceeași zi de la ferma unde acesta lucra ca zilier. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, ne-au transmis polițiștii.
   Åži un bărbat din Panciu s-a ales cu dosar penal pentru că și-a condus mașina băut. Vasile Daniel P., de 30 de ani, a fost oprit în trafic sâmbătă, în timp ce conducea un autoturism Dacia. Pentru că mirosea a alcool, oamenii legii i-au cerut acestuia să se supună testării cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost de 0,41 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acum, bărbatul a rămas fără permis și mai este și cercetat penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?