Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Încă o lună de arest pentru Jitea şi colaboratorii săi


   Liviu Jitea și cei șase colaboratori ai săi aflați în arest vor mai rămâne încă o lună după gratii. Magistrații Tribunalului Galați au decis, ieri, prelungirea măsurii  arestului preventiv pentru toate cele șapte persoane, care au și declarat recurs împotriva deciziei. 
   Din data de 9 martie, de când au fost arestați preventiv, cei șapte au formulat mai multe acțiuni prin care au solicitat să fie eliberați, dar toate au fost respinse. Liviu Jitea a solicitat chiar și eliberarea pe cauțiune, dar Tribunalul Galați nu a aprobat cererea. În schimb, Curtea de Apel Galați a decis trimiterea cauzei privind eliberarea pe cauțiune în rejudecare. Singura care a fost pusă în libertate a fost Mona Florența Ionescu. 
   Reamintim că pe 8 martie polițiștii și procurorii DIICOT Galați au efectuat o acțiune de amploare ce a vizat afacerea cu alcool a lui Liviu Jitea. La acea dată, peste 60 de percheziții au avut loc în Vrancea, Brăila și Galați și peste 70 de persoane au ajuns la audieri. Dintre acestea, 18 au fost propuse pentru arestare preventivă, dar numai opt au ajuns în arest. Între timp, una dintre persoanele reținute, respectiv Mona Florența Ionescu, a fost pusă în libertate. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?