Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

GALERIE FOTO: Profesorul Nazare a fost condus pe ultimul drum


   Profesorul de sport Valentin Nazare a fost condus, ieri, pe ultimul drum. Alături de el a fost fiul, familia, foști colegi de catedră, oameni simpli care l-au cunoscut și iubit, dar și foști elevi. Cu toții regretă trecerea la cele veșnice a profesorului Nazare, un om educat, cu caracter. „Era un om deosebit, educat, un om cu un caracter deosebit. Era foarte foarte aproapiat de copii, era, aș putea spune, prietenul copiilor. Se prezenta cu ei în competiții sportive, întreceri în general la nivel de municipiu și județ. A fost un foarte bun coleg și prieten pentru noi. Eu eram pe vremea aceea inspector școlar, între anii 1990 – 1996, dar pentru mine era un sprijin profesorul Nazare. Mă bazam efectiv pe ajutorul pe care îl primeam. Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în liniște și pace!”, a spus profesorul Marian Popescu.
   În predica pe care a susținut-o la căpătâiul profesorului Valentin Nazare, preotul a vorbit despre moarte, care nu este decât o poartă către o altă viață, experiența pe pământ fiind vremelnică, căci nimeni nu trăiește veșnic. Cu aceste cuvinte de îmbărbătare, familia și apropiații l-au condus pe profesor pe ultimul drum, până la Cimitirul Nordic, unde trupul său a fost depus pentru odihna veșnică.
   Profesorul de educație fizică și sport Valentin Nazare s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani. El a fost găsit mort vineri, în curtea locuinței sale. A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport în anul 1969 și și-a făcut debutul la catedră imediat după absolvire, la Colegiul Național „Unirea” din Focșani, unde a rămas până în anul 1979, când a preluat catedra de educație fizică și sport de la Åžcoala „Anghel Saligny”, ce tocmai se înființase. De la Åžcoala „Anghel Saligny” a ieșit la pensie în anul 1998.

   Dumnezeu să-l odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?