Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Peste 1.100 vrâncence şi-au făcut teste gratuite Babeş Papanicolau


   Peste o mie de vrâncence, majoritatea din Focșani, și-au făcut până în prezent teste gratuite Babeș Papanicolau, în cadrul Programului Național de Screening pentru depistarea timpurie a cancerului de col uterin. Medicul ginecolog Alin Lazea, din cadrul Direcției de Sănătate Publică, care este și coordonatorul acestui program, ne-a precizat că unui număr de 714 de femei le-au fost comunicate rezultatele testelor, nefiind raportate pro-bleme de sănătate. Au fost recoltate peste 1.100 de probe.
   Potrivit lui Alin Lazea, numărul medicilor de familie care pot oferi formulare speciale pacientelor, prin intermediul cărora pot beneficia de teste gratuite Babeș Papanicolau, a crescut la 87. Femeile se pot adresa celor patru medici recoltori din cadrul cabinetelor de ginecologie și de planificare familială din cadrul Spitalului Județean, respectiv Maria Caștu, Nadia Maghiaru, Felicia Moise și Cătălin Groza. Rezultatele analizelor sunt transmise la cabinetele medicilor de familie, care le vor comunica pacientelor. Eligibile pentru acest program sunt femeile cu vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. Programul este derulat de Ministerul Sănătății, prin intermediul Direcției de Sănătate Publică Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?