Ediția: Duminică 8 Iunie 2025 Nr. 6894

Concurs pe teme de anticorupţie


   Elevii de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” și Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Focșani vor participa mâine, începând cu ora 16.00, la concursul de proiecte pe tematică anticorupție, derulat în cadrul proiectului „Plătește zero pentru ce ți se cuvine”, derulat de Asociația Pro Democrația, în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție. Concursul va fi găzduit de Colegiul Național „Unirea” din Focșani, cele trei unități de învățământ participante fiind implicate în acest proiect. 
   Probele concursului presupun realizarea unor postere pe tematica anticorupție, respectiv a unor filmulețe video. Acest concurs este doar o componentă a proiectului „Plătește zero pentru ce ți se cuvine”, care se desfășoară pe parcursul acestui an. 
   Potrivit inițiatorilor competiției, tinerii nu beneficiază de suficiente informații pentru a adopta o conduită corectă în societate. În cadrul unui proiect anterior, intitulat „Tinerii împotriva corupției”, derulat în 2010, Asociația „Pro Democrația” a realizat un studiu despre efectele corupției în educație. Astfel, s-a încercat identificarea principalelor forme de corupție întâlnite în sistemul de învățământ. Potrivit analizei, principalele cauze pentru care există corupție în România sunt pe de o parte natura umană, iar pe de alta fragilitatea sistemului instituțional. Cei mai mulți dintre cei intervievați au menționat că manifestarea unor fapte de corupție începe din familie.
   Copiii sunt mai receptivi și învață prin imitare. Neavând propriile valori formate, ei acționează necondiționat. Tinerii acceptă corupția din comoditate, necunoscând efectele sale. Pe de altă parte există tineri care acceptă inconștient corupția. Luând în calcul aceste considerente, cei de la Asociația „Pro Democrația” au decis să implementeze proiectul „Plătește zero pentru ce ți se cuvine”, cu speranța că pe viitor, tinerii vor fi mai  informați și vor acționa în cunoștință de cauză. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?