Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

O învăţătoare de 44 de ani, din Bîrseşti, a fost găsită spânzurată


   Încă un cadru didactic vrâncean a ales să-și încheie socotelile cu viața. Este vorba de o învățătoare de 44 de ani, din Bîrsești. Potrivit localnicilor, Gabriela Ignat ar fi fost găsită spânzurată de fiul său, în vârstă de 25 de ani. Este a doua sinucidere în rândul cadrelor didactice, dupã ce vineri o profesoarã s-a aruncat într-o fântânã.
   Gabriela Ignat, învățătoare la Åžcoala Generală din comuna Cîmpuri, a fost găsită spânzurată sâmbătă dimineață, în locuința sa din localitatea Bîrsești. Potrivit polițiștilor, trupul neînsuflețit al femeii ar fi fost găsit chiar de către fiul acesteia, în vârstă de 25 de ani. Băiatul, care locuiește la bunicii săi împreună cu fratele mai mic, și-ar fi sunat mama în repetate rânduri. Pentru că aceasta nu răspundea, a decis să meargă la Bîrsești, să vadă dacă a pățit ceva. El și-a găsit mama spânzurată de o grindă din interiorul locuinței. 
   Băiatul a sesizat poliția, iar oamenii legii s-au deplasat la domiciliul femeii pentru cercetarea la fața locului. Ulterior, trupul neînsuflețit al învățătoarei a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții. Din primele verificări a reieșit că aceasta și-ar fi pus capăt zilelor pe 11 aprilie.
Bani pentru înmormântare și bilet de adio
   Potrivit unor surse, femeia a lăsat un bilet de adio, datat 11 aprilie, zi în care cel mai probabil și-a și pus capăt zilelor. Sursele noastre ne-au precizat că femeia și-ar fi motivat gestul prin faptul că nu mai poate lupta cu viața și că nu mai poate suporta greutățile cotidiene. A mai scris în bilet că își iubește copiii și mama, care a fost tot cadru didactic. Totodată, învățătoarea ar fi lăsat și o sumă de bani, apro-ximativ 2.000 lei, pe care cei apropiați să o folosească la înmormântare, dar și un card. Înainte de a-și lua viața, învățătoarea a notat în biletul de adio și cu ce haine vrea să fie înmormântată. 
   Localnicii din Bîrsești, care o cunoșteau pe educatoare, ea fiind cadru didactic și la școala din această comună mai mulți ani, ne-au spus că era divorțată, dar și că ar fi fost depresivă. Polițiștii au deschis dosar penal și așteaptă concluziile medico-legale. Totodată, ei vor discuta cu apropiații, pentru a afla ce s-a întâmplat cu femeia în ultima perioadă și de ce a ales să-și ia viața. 
   Directorul Åžcolii Generale din Cîmpuri, Ion Drăghici, ne-a precizat că ultima dată a văzut-o în săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun” și părea supărată. „Sincer îmi pare rău. Mereu am încercat să discut cu dumneaei, să o ajut. Niciodată nu a creat probleme în școală. Era un cadru didactic foarte apreciat de elevi și părinți. Era al treilea an de când preda la școala noastră. Anul trecut și-a dat gradul didactic I. Situația aceasta ne-a luat prin surprindere și ne-a bulversat. Ne pare rău. Ultima dată am văzut-o miercuri, în săptămâna «Şcoala Altfel». Părea supărată, dar nu m-am gândit că ar putea fi ceva atât de grav”, a spus Ion Drăghici.  
   La rândul său, Costel Mateiu, primarul comunei Cîmpuri, a auzit și el de nenorocire. Spune că nu știe ce ar fi putut-o determina pe femeie să recurgă la un astfel de gest. „Am auzit în această dimineață (ieri dimineață-n.r.). Am înțeles că s-ar fi spânzurat. Doamna este de la Bîrsești, din ceea ce știu eu, și era detașată la Åžcoala din Cîmpuri. Locuia cu gazdă aici, iar nenorocirea s-a întâmplat la ea acasă. Nu știu ce ar fi putut-o determina să facă acest lucru, pentru că nici nu o cunosc prea bine. Dumnezeu să o ierte!”, a spus Costel Mateiu, primarul comunei Cîmpuri. 
   La finele săptămânii trecute, trei oameni și-au încheiat socotelile cu viața. Joia trecută un bătrân din comuna Slobozia Ciorăști s-a aruncat într-o fântână. Vineri, o profesoară din Mihălceni, comuna Ciorăști, s-a aruncat într-o fântână, iar sâmbătă a urmat tragedia de la Bârsești.

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?