Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Încep lucrările la reţelele termice în proiectul european de reabilitare a ENET


   Lucrările avansează în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focșani”. Luni, 1 aprilie, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la două puncte termice din cartierul Sud: PT 9 (fosta centrală termică cu coș de fum) și PT 14 (lângă Mausoleu) și la rețelele de termoficare aferente acestora. 
   În cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Sectorial de Mediu, vor fi reabilitate și modernizate în total 10 puncte termice:  în zona Sud – PT 14 (lângă Mausoleu), PT 9 (fosta centrală termică cu coș de fum), PT 20 (lângă Åžcoala nr. 1 și 8), PT 42 (lângă Biserica „Înălțarea Domnului”), PT 13 (la intrarea în Complexul Sportiv Sud), PT 80 (parter supermarket Zanfir); în zona centru – PT 3 (Sala Polivalentă), PT 2 (lângă Åžcoala nr. 10), PT 4 (în parcarea interioară Strada Plevnei) și PT 8 (în spatele BRD). La aceste puncte termice va fi realizat și sistemul de recirculare a apei calde.
   La rețelele de termoficare, principalele lucrări constau în înlocuirea conductelor vechi și montarea unor conducte preizolate pentru transportul și distribuția energiei termice. Odată cu reabilitarea celor 10 puncte termice, se vor realiza și sisteme de monitorizare a datelor referitoare la starea sistemului, în vederea intervenirii în timp util pentru remedierea posibilelor avarii. Contractul privind reabilitarea și modernizarea rețelelor și punctelor termice a fost câștigat de firma Elsaco Electronic din Botoșani, valoarea acestui contract fiind de 32 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?