Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Senatorul Filip s-a întâlnit cu ambasadorul Confederaţiei Elveţiene


   Senatorul PSD de Vrancea, Petru Filip, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, s-a întâlnit ieri cu senatorul Didier Berberat, membru al Comisiei pentru politică externă a Consiliului Statelor din Confederația Elvețiană, președintele Comisiei pentru educație, comunicații și cultură a Adunării Parlamentare a Francofoniei. La întrevedere a participat și Excelența Sa Jean-Hubert Lebet, ambasadorul Confederației Elvețiene la București. A fost subliniată importanța consolidării relațiilor bilaterale la nivel parlamentar, la nivelul comisiilor de politică externă, precum și oportunitatea și interesul reciproc privind constituirea unui grup de prietenie în cadrul Parlamentului României, respectiv al Adunării Federale elvețiene. Senatorul Berberat a menționat rolul pe care îl are Adunarea Parlamentară a Francofoniei, în cadrul căreia atât Elveția cât și România sunt foarte active, în dezvoltarea acestor relații.
   La rândul său, senatorul Petru Filip a vorbit despre tradițiile francofone ale poporului român și despre oportunitatea unei regrupări a statelor francofone în cadrul UE. Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului a oferit detalii despre sistemul parlamentar bicameral din România, despre dezbaterile actuale privind modificarea Constituției și rațiunile care stau la baza acestor modificări. Partea elvețiană a explicat modul în care funcționează democrația directă și sistemul federal în Elveția, rolul parlamentarilor elvețieni, aleși direct de către cetățeni în ambele Camere ale Parlamentului, precum și implicarea directă a cetățenilor în procesul electoral, întrucât există posibilitatea amendării unei legi de către populație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?