Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Stare de alertă la Gura Caliţei


   Comuna Gura Caliței este în stare de alertă din cauza alunecărilor de teren care au afectat DJ 204P și riscă să izoleze circa 300 de familii din satele Rașca și Dealu Lung. Prefectul județului Vrancea, Cătălin Kanty Popescu, a avizat, ieri, solicitarea făcută de administrația locală referitoare la declararea stării de alertă la nivelul comunei. Instaurarea stării de alertă la nivelul localității va permite efectuarea în regim de urgență a unor lucrări la singurul drum de acces către aceste localități. Din cauza alunecărilor de teren a crescut la cinci, numărul de imobile aflate în pericol de prăbușire, iar la alte cinci este afectată structura de rezistență. Cele 5 familii ale căror gospodării trebuie demolate vor fi strămutate la Dumbrăveni unde este teren disponibil pentru asemenea situații de urgență. De asemenea, cele cinci familii ar putea primi module de locuit de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
   Situația de la Gura Caliței va fi discutată, vineri, la ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
   Pentru lucrările la DJ 204P ar fi nevoie de 1,4 milioane lei, pentru care a fost trimisă deja o solicitare către Guvernul României, pentru alocarea de fonduri din fondul de rezervă. Soli-citarea a fost aprobată în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea desfășurată săptămâna trecută. Pentru a urgenta efectuarea de lucrări în zonă și a asigura accesibilitatea către cele două sate au fost purtate discuții cu proprietarii de terenuri din zona DJ 204P pentru a devia traseul drumului județean, astfel încât acesta să poate fi circulabil. Fiind vorba de terenuri aflate în proprietate privată, fără un acord din partea proprieta-rilor firmele nu pot interveni pentru a lucra la devierea drumului afectat de alunecările de teren.
   De asemenea, autoritățile au purtat discuții și cu familiile care urmează să fie strămutate. Prefectul Cătălin Popescu a arătat că mutarea în altă localitate i-a bulversat pe oamenii care trebuie să părăsească gospodăriile unde și-au trăit viața. „Este o încrâncenare justificată a oamenilor de a construi doar acolo. E foarte greu să îi muți. Åži bunicii mei au fost într-o situație similară când s-au mutat de acolo la Urechești. Îmi amintesc cum bunica mea dispărea și se ducea acolo, în locul unde a copilărit și a trăit 70 de ani. E complicat psihologic”, a recunoscut prefectul Cătălin Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?