Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Lindsay Lohan, condamnată la 90 de zile într-un centru de dezintoxicare


   Starleta americană Lindsay Lohan a fost condamnată, luni, la 90 de zile într-un centru de dezintoxicare, într-un proces în care a fost acuzată că i-a mințit pe polițiști, după ce a provocat un accident de automobil. Actrița în vârstă de 26 de ani nu a contestat acuzațiile care i-au fost aduse, dar nici nu a pledat vinovată. Ea a fost plasată, totodată, în regim de libertate condiționată timp de doi ani și va trebui să efectueze 30 de zile de muncă în folosul comunității. După aceea, starleta va trebui să facă psihoterapie vreme de 18 luni.
   Accidentul de automobil s-a produs pe 8 iunie 2012, în Santa Monica, o suburbie a orașului Los Angeles, pe autostrada de pe țărmul Oceanului Pacific. La sosirea polițiștilor, Lindsay Lohan le-a spus acestora că nu ea a condus acel automobil. A fost o minciună, potrivit anchetatorilor americani. Actrița a fost dată în judecată pentru obstrucționarea bunului mers al unei anchete polițienești, pentru fals în declarații și pentru conducerea imprudentă a automobilului.
   Lindsay Lohan, prezentă mai mult în presă în ultimii ani din cauza scandalurilor în care este implicată, provocate de consumul de alcool și de droguri, și pentru problemele pe care le are cu autoritățile decât pentru reușitele actoricești, a interpretat-o de curând pe Elizabeth Taylor într-un lungmetraj de televiziune, însă criticii au desființat pur și simplu prestația ei. Starleta americană și-a mutat domiciliul la New York începând cu vara anului trecut.
   Lindsay Lohan a fost considerată una dintre cele mai talentate actrițe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând un moment de vârf în 2003 – 2004, când a jucat în filmele „Vinerea trăznită/ Freaky Friday” și „Fete rele/ Mean Girls”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?