Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Victor Roman: „Milioane de euro din fonduri europene, disponibile pentru vrânceni“


   Economia poate fi relansată prin fonduri europene. Deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman, a declarat că pentru proiecte în domeniul dezvoltării rurale, prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), sunt disponibile sute de milioane de euro, care pot fi folosite pentru redresarea economică. „În acest an vor fi lansate mai multe feluri de proiecte, finanțate prin PNDR, pentru următoarele tipuri de proiecte: instalarea tinerilor fermieri, îmbunătățirea valorii economice a pădurilor, îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii și silviculturii, sprijinirea fermelor agricole de subzistență, împădurirea terenurilor agricole, încurajarea activităților turistice, îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și parteneriate publice-private. De asemenea, sunt deschise deja apeluri de proiect pentru creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere, modernizarea exploatațiilor agricole și creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier”, a spus parlamentarul social-democrat Victor Roman, deputat de Adjud.
   Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să depună proiecte cu finanțare europeană, deputatul social-democrat intenționează să deschidă un birou unde voluntari să ofere cu titlu gratuit consultanță celor interesați. „Doresc să implic activ organizația Partidului Social Democrat, Filiala Adjud, în activitățile de susținere a mediului rural. Am discutat deja cu voluntarii noștri, printre care mulți studenți, care au lucrat și lucrează în proiecte europene. Aceștia vor să vină în sprijinul comunității, a micilor producători din Adjud și localitățile vecine, explicându-le cum se scrie un proiect și etapele necesare pentru întocmirea proiectului”, ne-a mai spus Victor Roman.
   Inițiativa parlamentarului social-democrat ar oferi o mare oportunitate micilor fermieri care nu vor mai fi obligați să plătească o firmă de consultanță pentru scrierea unui proiect. În felul acesta, sutele de milioane de euro din PNDR ar putea ajunge mai repede în satele Vrancei, pentru a mișca agricultura pusă pe butuci de guvernarea Boc-Băsescu-Udrea. „Împreună cu președintele Marian Oprișan și ceilalți parlamentari ai Partidului Social Democrat lucrăm la o strategie prin care să găsim mijloacele cele mai eficiente pentru a elimina birocrația, a simplifica procedurile și a face mai ușor accesul producătorilor, al micilor fermieri, la fondurile europene”, a mai precizat deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?