Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Spitalul Militar, încadrat în aceeaşi categorie ca Spitalul Judeţean


   Vrancea are două spitale de urgență clasificate în categoria a III-a. Ieri, la sediul Direcției de Sănătate Publică a ajuns ordinul prin care Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Popescu” a fost încadrat în categoria a III-a de competență. Inițial, în 2011, când spitalele din România au fost clasificate, Spitalul Militar a fost încadrat în categoria a IV-a, dar reprezentanții unității spitalicești au solicitat încadrarea în categoria a III-a, motiv pentru care Ministerul Sănătății le-a emis un plan de conformare. Pentru că planul de conformare pentru obținerea celei de-a III-a categorii a fost îndeplinit, documentele care atestau acest lucru au fost transmise Ministerului Sănătății la finele lunii ianuarie, iar, ieri, oficialii de la București au emis confirmarea clasificării. 
   Pentru a fi obținută clasificarea, anul trecut, în cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Militar au fost înființate patru cabinete medicale în specialitățile Pneumologie, Nefrologie, Oncologie și Boli Infecțioase, unde acordă asistență medici cu care au fost încheiate contracte de prestări servicii. De asemenea, în cadrul spitalului au fost înființate linii de gardă în specialitățile Chirurgie Generală și Medicină Internă, și au fost organizate linii de gardă la domiciliu în specialitățile Terapie Intensivă, Psihiatrie, Ortopedie și Traumatologie, Medicină de laborator.
   La începutul lunii ianuarie a fost îndeplinit un alt obiectiv din cadrul planului de conformare prin asigurarea gărzilor în cadrul Compartimentului de Primire Urgențe, cu sprijinul medicilor de la Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea, iar unitatea a primit o ambulanță de tip C.
   Mai mult, în luna decembrie a anului trecut, a fost achiziționat și un aparat de radiologie și imagistică medicală de ultimă generație. În 2011, Ministerul Sănătății a decis clasificarea în funcție de competență, aceasta făcându-se pe baza specialităților medicale, a dotărilor, profesionalismului medicilor, a numărului de angajați, dar și în funcție de complexitatea serviciilor medicale oferite. Spitalele din Vrancea au fost încadrate în trei categorii, Spitalul Județean în categoria a III-a, Spitalele Panciu și Adjud în categoria a IV-a, iar Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni în categoria a V-a.
Spitalele de categoria III au nivel de competență mediu – deservesc populația județului din aria administrativ-teritorială unde își au sediul și, doar prin excepție, din județele limitrofe, pentru afecțiuni cu grad mediu de complexitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?