Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617

GALERIE FOTO: Bibliotecarii şcolari învaţă să facă „DigiTales – Altfel de poveşti”


   Primii opt bibliotecari școlari din județul nostru învață, săptămâna aceasta, cum să realizeze „altfel de povești”, ca urmare a parteneriatului încheiat la începutul acestui an, de către Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea cu Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” Focșani. Este vorba despre bibliotecarii școlari de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul „Al. I. Cuza”, Școala „Nicolae Iorga” din Focșani, Liceul Teoretic Dumitrești, Școala Gimnazială Vulturu și Liceul Tehnologic „E. Grigorescu” Mărășești.
Până vineri inclusiv, zilnic între orele 9.00 și 15.00, ei vor învăța să utilizeze metoda DigiTales pentru a crea altfel de povești, folosind instrumente bazate pe calculator. Cursul are loc la Centrul de Formare Profesională al Bibliotecii Județene (aflat în sediul Secției pentru Copii și Tineret), sub îndrumarea formatorului instituției de cultură, Margareta Tătăruș. Bibliotecarilor-cursanți le va fi oferit un amestec de mai multe „ingrediente”, și anume calculator, imagini / fotografii, text, narațiune înregistrată audio, clipuri video și / sau muzică. Toate acestea pentru ca la final să știe să creeze o poveste digitală cu impact la public, să livreze cursul comunității din care provin, să utilizeze diferite programe de calculator necesare creării poveștilor digitale și să-și dezvolte creativitatea. 
    Parteneriatul încheiat între cele două instituții include și derularea unor cursuri de formare profesională și dezvoltare personală pentru bibliotecarii școlari și cadrele didactice din județul Vrancea. „Cursul DigiTales – Altfel de povești pe care îl are deja în portofoliu Centrul de Formare profesională al Bibliotecii Județene Vrancea, continuă să scrie povești. Continuă să-i învețe pe oameni cum să-și pună în valoare creativitatea, cum să utilizeze noile tehnologii dar și să-i învețe și pe cei din jur cum să-și spună poveștile personale, prin intermediul calculatorului și internetului. Fiecare poveste poate deveni un model, o inspirație sau, poate schimba vieți. Toate acestea pentru că Biblioteca Publică este spațiul unde poveștile prind viață, unde oamenii sunt puși în valoare și unde orice este posibil, atunci când vrei să înveți, să creezi, să împărtășești”, a declarat Margareta Tătăruș, formator Biblioteca Județeană Vrancea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?