De 30 de ani este profesor. Mai întâi la Liceul „Unirea”, apoi la gimnaziu. De 9 ani este directorul Åžcolii „Ion Basgan” din Focșani. Este vorba de profesorul de fizică Tiberiu Dima, pe care vi-l prezentăm astăzi.
Reporter: Cum a fost copilăria dumneavoastră?
Tiberiu Dima: Copilăria mea a fost frumoasă. A fost o copilărie în care m-am și jucat, dar am și citit. Am fost sprijinit în tot ce însemna relația cu școala și cartea. Åžcoala generală am început-o la Åžcoala nr.7 și am continuat-o la Åžcoala nr.4. Am absolvit cursurile Liceului „Unirea”, iar facultatea am absolvit-o la Universitatea din București, specializarea fi-zică. Acolo am început cu fizică tehnologică și după un an-doi m-am transferat la didactică.
Rep: Cum vedeți copilăria copiilor de astăzi? Credeți că le lipsește ceva?
T.D.: Copiii de acum nu au atâta libertate câtă am avut eu și generația mea. Verile le petreceam la țară, la Mărtinești, unde aveam bunicii. Sigur că făceam și lucruri educative, cum ar fi Åžcoala de arte plastice, am învățat fotografie, iar de atunci s-a dezvoltat pasiunea pentru arta fotografiatului. Pasiunea aceasta mi-a umplut frumos timpul liber.
Rep: Copiii de astăzi ce pasiuni au?
T.D.: Este important ca părinții să urmărească pasiunile copiilor și să îi sprijine. Eu, spre exemplu, îi invidiez pentru accesul la net, pentru că pot afla multe lucruri. Se pot juca cu jucării mult mai interesante decât aveam noi. Acum eu canalizez copiii spre documentare.
Rep: Câți ani aveți la catedră?
T.D.: Împlinesc anul acesta 30 de ani. Ca director 9 ani.
Rep: Peste un an va fi o cifră rotundă!
T.D.: Eu cred că 9 este o cifră benefică. Mie îmi priește 9 pentru că m-am născut pe 9 a IX-a și am fost urmărit de cifra 9 în foarte multe locuri. Copilul meu s-a născut într-o zi de 9 în anul 1990.
Rep: Când ați intrat în învățământ?
T.D.:Am intrat în învățământ în 1983, am predat la Liceul „Unirea” până în 1989 ca profesor de fizică și m-am transferat la Åžcoala nr. 2 în 1990.
Rep: Ce v-a marcat în primii ani ai carierei? În sens pozitiv…
T.D.:Relația bună cu elevii. Am descoperit în clasele pe care le aveam, chiar dacă unele clase erau mai modeste, cu profile cum ar fi mecanică – electrotehnică pe vremea aceea, copii buni și interesați, iar pe mine m-a atras întotdeauna relația cu această categorie de elevi. Nu există omogenitate a claselor și elevii care au avut interes pentru gândirea fizică m-au atras și am făcut pentru ei tot ce am putut, în sensul de a le comunica cunoștințele într-un limbaj clar și i-am ajutat să înțeleagă, să treacă peste obstacole. Atunci fizica era un obiect de examen la treapta a doua și responsabilitatea era mult mai mare pentru înțelegerea și predarea fizicii.
Rep: Aspecte negative din sistemul educațional, din acea perioadă?
T.D. : Ideologia comunistă, încorsetarea birocratică. Nu am fost membru de partid, am avut o înclinație spre existența culturală. Evoluând într-un domeniu și într-un liceu în care funcționa „Revista Noastră”, condusă de tatăl meu, existau foarte multe activități culturale, am reușit să străbat acea perioadă cu aceste insule de cultură, de libertate de gândire, într-o epocă în care totul era foarte dogmatizat și ideologizat.
Rep: Cum era munca la catedră înainte de anii ‘90?
T.D. : Dacă stăm și analizăm paralel aceste două perioade, înainte de ’90 funcționa o altfel de paradigmă în societate, în școală, în familie, era vorba de autoritate. Autoritatea era clar definită și toate funcționau într-un fel mai ordonat decât astăzi, dar sigur că și autoritatea asta avea hibele ei. Acum există o altă paradigmă, funcționăm după alte criterii, este vorba de societatea cunoașterii, de li-bertatea în gândire, de deschidere către lume, dar fiecare epocă a avut avantajele și neajunsurile lor. Actualmente este foarte greu de gestionat libertatea și din acest motiv ne întâlnim cu situațiile ce apar acum și nu știm cu să le stopăm.
Rep: Cum era privită înainte de anii ‘90 meseria de profesor și cum este privită acum?
T.D.:Era mai respectată și comparativ cu alte categorii era și mai bine plătită. Pe atunci exista o oarecare uniformizare a veniturilor. Când am intrat eu în învățământ salariile erau între 2000 de lei și 4000, foarte rar 5000. Cu 300 de lei îți plăteai chiria, mai era întreținerea, dar un debutant putea fi independent, pe când acum nu prea. Iar între categoriile de intelectuali, profesori, medici sau judecători, nu erau așa diferențe.
Rep: Acum care este situația?
T.D.: Acum este clar că diferențele sunt astronomice între domeniile bugetare și este trist că s-a ajuns ca un profesor să fie plătit aproape ca un lucrător de la spații verzi, care nu are studii. Repet că este trist că nu poate trăi din salariul său.
Rep: Ați întâlnit profesori care au un al doilea job pentru a se putea descurca?
T.D.:Cam asta este soarta, profesorii trebuie să își găsească al doilea job. Eu am, acum am întrerupt o perioadă cât sunt director, cu toate că nefiind funcționar public nu aș avea de ce să întrerup activitatea comercială, aceea de fotograf, prestator de servicii, dar am întrerupt-o din cauza lipsei de timp. Dar cu ajutorul acestei activități, și sunt autorizat din 1995, am reușit să avem bani pentru copil, pentru ceea ce îi trebuie. Fără al doilea job nu văd cum s-ar descurca, mai ales cei care sunt acum la început.
Rep: Ce părere aveți despre meditații?
T.D.:Åži meditațiile sunt un alt lucru cu care se ocupă profesorii. Meditațiile făcute corect, nu impuse, au dus la dezvoltarea învățământului românesc și la creșterea acelor personalități din rândul elevilor, care au devenit capabili să performeze și în străinătate. Cu această latură paralelă ne lăudăm. 80% din cei care s-au făcut remarcați în afară, au fost pregătiți suplimentar.
Rep: Niște sfaturi pentru tinerii care vor să se dedice acestei meserii de dascăl?
T.D.: Eu m-aș bucura să intre în învățământ tineri foarte bine pregătiți și mai ales foarte talentați. Eu consider că educația este mai mult o artă decât o tehnologie. Din păcate, acum foarte mulți consideră educația o tehnologie și se cer foarte multe hârtii, proceduri standardizate. Se încearcă acreditarea ideii că oricine poate fi profesor dacă respectă hârtiile alea, dar eu nu consider asta, nu oricine poate fi cadru didactic. Financiar nu prea văd cum îi putem atrage pe tineri. Cei care intră în învățământ trebuie să aibă sponsori în spate, pentru că unui om care câștigă 700-800 de lei pe lună și nu are o casă de la părinți, îi va fi greu să tră-iască deoarece cu banii ăștia nu își poate plăti chiria.
Rep: Cine v-a influențat să alegeți această meserie? Cine v-a dat imboldul?
T.D.: Pot spune că profesorul meu de fizică din gimnaziu, profesorul Lădaru, un bun metodist, care ne-a insuflat dragoste pentru fizică și curiozitatea de a afla mereu lucruri noi. Eu am avut o înclinație spre testul științific, spre documentat și am citit foarte mult în afara curriculei școlare.
Rep: Cel mai frumos moment din cariera dumneavoastră care a fost?
T.D.: Nu a fost un singur moment. Momentele frumoase nu sunt atât de spectaculoase și marcate ca evenimente festive, ci sunt momente legate de relația cu elevii, de faptul că elevii trec peste niște bariere, câștigă în competențe, legate de gândirea fizică, de gândirea fenomenelor fizice, gândirea științifică plus acele reîntâlniri cu foștii elevi care au reușit și au parcurs un drum foarte frumos, s-au realizat.
Rep: Sunteți un cadru didactic exigent?
T.D.: Am fost un cadru didactic exigent când eram profesor de liceu. Acum nu pot să spun că mai sunt atât de exigent. Este vorba și de o altă abordare a notării, lucru care se petrece în toate școlile. O abordare în sens constructiv, în sensul că notarea nu mai este o sentință pe momentul respectiv, legată de cunoștințele copilului, ci trebuie să fie un instrument de stimulare.
Rep: Puneți și note de 10?
T.D.: Da, sigur. Înainte puneam mai greu, dar și materia de liceu este mult mai grea decât cea de la gimnaziu și era mai greu de luat 10. Dar nu am fost adeptul ideii că nu se poate lua 10.
Rep: Cu ce vă ocupați în timpul liber?
T.D.: În acești 9 ani nu prea a existat timp liber pentru că și vacanțele s-au redus la două, trei săptămâni pentru mine și cam simt nevoia de timp liber. Când am avut timp liber m-am ocupat de fotografie.
Rep: Cum ați îmbinat meseria de cadru didactic și director cu cea de tată și soț?
T.D.: Soția mea lucrează tot în învățământ și suntem într-o sincronizare cu activitatea. Avem multe lucruri în comun și ne înțelegem unii pe alții când este vorba de timp și de eforturi. Cunoaștem amândoi sistemul și e mai ușor de înțeles. Este mai greu pentru familiile care au un singur cadru didactic și de obicei este greu să îl înțeleagă, la cât timp alocă și cât timp vorbește despre școală.
Rep: Dacă ați da timpul înapoi ați merge pe același drum?
T.D.: Dacă aș da timpul înapoi și aș avea posibilitățile de acum, de a pleca, pentru că atunci când am absolvit facultatea puteai să pleci doar să treci Dunărea înot sau să treci fraudulos frontiera. Regret că nu am plecat în Statele Unite în cercetare, am colegi care au plecat, mai greu, mai ușor dar au plecat. Dar nu regret că am intrat în învățământ, chiar dacă acum aș fi ales altceva. Mi-a oferit acele satisfacții de care are omul nevoie, acele sa-tisfacții permanente la niște intervale de timp.
Rep: Cum vă mulțumesc elevii pentru faptul că le-ați fost profesor sau director?
T.D.: Cea mai mare mulțumire este reprezentată de realizările lor prin faptul că au urmat un anumit domeniu și le-a folosit cunoașterea fizicii, dar nu numai, ci dezvoltarea capacității lor de gândire, pentru că asta fac elevii la școală, își dezvoltă capacitatea în anumite domenii și caută puterea de înțelegere a lucrurilor.
Rep: Unde ar trebui lucrat în ceea ce privește elevul, pentru a le spori încrederea în profesor, dar și respectul pentru propria persoană?
T.D.: Elevul trebuie să vadă din partea cadrului didactic că este apreciat pentru ceea ce face, dacă îl apreciezi atunci când face ceva bun, el va avea un stimulent și va crește. Mai ușurel cu critica, eu așa consider. Critica trebuie să fie constructivă, trebuie să avem o relație de simpatie chiar și când criticăm, așa, la modul părintesc. Copilul căruia i se dezvoltă încrederea în sine va iubi școala, va iubi profesorii și va merge cu fruntea sus mai departe.
Rep: Vă amintiți unele momente comice din cariera didactică?
T.D.: La un banchet, când s-a făcut un concurs de imitat cadrele didactice, un elev a reușit atât de bine să mă imite încât a câștigat concursul. Plăcute mai sunt și momentele când ne întâlnim la banchet, iar copiii știu să facă surprize.
Rep: Cum se poate schimba ceva în bine pentru sistemul de învățământ românesc?
T.D.: Ar trebui să se acorde din nou încredere cadrului didactic la modul serios, să existe bunul simț sau dreapta chibzuință, pentru că dacă nu folosim aceste calități umane, procedurile nu vor putea înlocui factorul uman, căldura umană, calitatea relațiilor interpersonale. Prin asta se dirijează educația în mod real. Aici trebuie insistat și trebuie evaluat în mod corect, trebuie apreciați profesorii talentați. Asta se face prin încredere, începând de sus, prin căutarea unor cadre care au calitățile respective, care au deontologie profesională și loialitate.
Rep: Ce ați vrea să se schimbe în sistemul educațional?
T.D.: Este vorba de statutul cadrului didactic, care trebuie să existe la un moment dat, să fie în concordanță cu epoca actuală, trebuie să se adeverească această prioritizare, că educația este prioritate națională. Un alt regulament de care trebuie să ținem seamă este că în acel re-gulament al profesorului de serviciu se prevăd niște responsabilități, ce duc la o limită puțin exagerată. Mă refer la acel caz de la Buzău, unde copilul a căzut pentru că placa de la toaletă nu era bine prinsă și vinovat este profesorul de serviciu. Lucrurile astea au creat un sentiment de frustrare în rândul cadrelor didactice, care spun că nu putem răspunde chiar de orice. Trăim într-un mediu în care nu prea se vede că răspunde careva de ceva. Dacă privim în societate, nu prea avem exemple de responsabilitate asumată pentru contracte făcute fraudulos, bani deturnați, lucruri foarte grave.
Rep: Un profesor de serviciu are dreptul să refuze să facă acest lucru?
T.D.: Din păcate nu are dreptul, dar unii au găsit soluții. Eu plătesc pe cineva să facă de serviciu în locul meu, eu nu vreau să răspund, sunt discuții de genul ăsta și nu doar la noi în școală. Profesorul poate anunța în cazuri extreme, dar nu poate preîntâmpina tot.
