Ediția: Vineri 4 iulie 2025 Nr. 6913

Militarul vrâncean Florinel Enache, vizitat de Barack Obama


   Plutonierul adjutant Florinel Enache, din comuna Gura Caliței, rănit grav în luna mai a anului trecut în Afganistan, a fost vizitat de președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama. Militar se află înternat în spitalul Walter Reed, aflat în apropiere de capitala Statelor Unite, el fiind vizitat de Obama în cursul zilei de joi.
   Vizita a durat câteva minute, timp în care militarul, care și-a pierdut ambele picioare și o mână în urma deflagrației unui dispozitiv exploziv improvizat, s-a pozat cu președintele Obama și a schimbat câteva cuvinte cu acesta. Potrivit presei centrale, vizita a durat cinci minute, iar alături de militar și președinte a fost și o asistentă, care îl ajută pe militarul vrâncean de când a ajuns în Statele Unite. 
   Barack Obama l-a mai vizitat o dată pe Florinel Enache, la scurt  timp după ce acesta a ajuns în spitalul Walter Reed. Militarul român a fost  foarte emoționat și bucuros de vizita primită.
   Plutonierul-adjutant Enache a fost grav rănit în Afganistan anul trecut, în luna mai, și este tratat de aproape 10 luni în Spitalul Militar Walter Reed, situat în apropiere de Washington DC. Întâlnirea dintre militarul român și președintele american a avut loc în cadrul unei vizite mai largi, pe care Barack Obama a făcut-o militarilor americani internați la Walter Reed National Military Medical Center.
   Anul trecut, la începutul lunii mai, plutonierul adjutant Florinel Enache, de la Batalionul 280 Infanterie din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” din Focșani, a fost rănit grav în Afganistan. Militarul executa o misiune de cercetare terestră și securizare a unui obiectiv, pe autostrada A1 din Kandahar. El a suferit răni grave după ce un dispozitiv improvizat a explodat. Militarul a fost dus la Spitalul Militar din baza Lagman. Ulterior, a fost transferat în Statele Unite ale Americii.
   Plutonierul adjutant Enache are 45 de ani, locuiește în comuna Gura Caliței și este tatăl unui băiat, elev la un liceu din Focșani.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?