Ediția: Sâmbătă 7 Iunie 2025 Nr. 6894

Daciada, una dintre priorităţile şefului de la MTS


   Ministrul Tineretului și Sportului, Nicolae Bănicioiu, a declarat că dorește reluarea competițiilor de masă, cum a fost Daciada, precum și dublarea numărului de ore de sport din programa școlară. „Trebuie să identificăm problemele generației tinere. După 1989, în sport s-a mers doar din inerție și am cules roadele semințelor care au fost plantate cu mult timp înainte. Actualele statistici medicale referitoare la tineret sunt nefaste și trebuie o reformă profundă în mintea părinților, a copiilor și a corpului profesoral, altfel nu vom mai avea rezultate la Jocurile Olimpice, nu vom avea o populație sănătoasă, care să fie eficientă în câmpul muncii. Se impun măsuri cu o finalizare cât mai bună. Trebuie să refacem competițiile școlare și interșcolare. Nu știu dacă o să fie Daciada, dar ceva în acel gen. În această toamnă, vom relua o tradiție bună în sportul școlar și de tineret, realizându-se, pe de o parte, lărgirea bazei de selecție, dar și promovarea, ca scop declarat, a unui stil de viață sănătos”, a declarat Bănicioiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?