„Monitorul de Vrancea” își propune să aducă în paginile sale, în luna martie, povestea unor femei puternice care, prin activitatea și profesia lor, influențează viețile celor din jur. Astăzi vă spunem povestea de viață a medicului veterinar Elena Åžerbu, de la Circumscripția sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor Focșani. Are ca atribuții „tot ce mișcă în piețele din Focșani și în localitățile din jur”. Vorbește cu pasiune despre meseria sa, dar regretă că nu are copii. Consideră că „serviciul veterinar nu trebuia privatizat” și că în prezent „nu mai respectă nimeni nimic”. Crede că autoritățile trebuie să acorde o atenție sporită micilor fermieri, iar pasiunea sa o reprezintă… mașinile.
Reporter – Cum v-ați ales această meserie, de medic veterinar, în cele mai multe cazuri, destinată bărbaților?
Elena Åžerbu – În momentul în care eu am început această școală, Facultatea de Medicină Veterinară din Iași, era un număr foarte mic de fete, 7 la număr din 40 de locuri. Deci, am fost în minoritate, dar asta nu m-a împiedicat să îmi fac meseria cu devotament, cu simț de răspundere și cu mare plăcere. Provin dintr-o familie de țărani, țărani adevărați din comuna Beceni, județul Buzău. Am crescut cu animale în curte, părinții mei lucrând la CAP toată viața. Am muncit enorm, muncă fizică, muncă brută, atât la CAP cu părinții mei pentru a-i ajuta, cât și cu animalele. Eu așa am învățat școala primară și gimnazială și liceul, cu cărțile în geantă și cu animalele la câmp. Dar nu mi-e rușine de ceea ce am făcut, de copilăria pe care am avut-o. A fost foarte frumoasă, chiar dacă a fost foarte săracă, spre deosebire de timpurile de astăzi, când copiii, consider eu, nu au copilărie și nu mai știu la ce să se raporteze. Nu mai au elemente de valoare astfel încât să știe că numai prin muncă, prin sacrificiu și multă suferință se poate face ceva în viață. Așa cum a spus și Dumnezeu în Biblie.
Reporter – Unde v-ați început cariera?
Elena Åžerbu – Am terminat facultatea în 1984 și nu mi-a plăcut să schimb prea multe locuri de muncă, am fost repartizată la Complexul de vițele Suraia. Acolo am stat numai opt luni de zile pentru că, de la Direcția Agricolă, au considerat că sunt un om care-mi fac treaba și m-au promovat. Am lucrat 14 ani la Complexul de porci Vânători, un mare complex de creșterea porcilor unde am fost medic epizootolog, o funcție foarte grea, de importanță strategică. Prin privatizarea din 1997 s-a închis unitatea pentru că, știți și dumneavoastră, așa sunt timpurile. Nici nu mă gândeam să nu ies la pensie din această unitate, pentru că am muncit enorm și am muncit cu pasiune, cu răspundere pentru ceea ce fac, fiind o funcție foarte grea și plăcându-mi foarte mult. Am plecat de acolo și am stat doi ani de zile la Avicola SA Focșani, ca medic de platformă, după care s-a ivit posibilitatea să intru în rețeaua veterinară. Am dat concurs și am intrat, doi ani, la abatorul de păsări de la Avicola SA și medic de ISCIR, actualmente Vranlact-ul, după care s-a ivit un post la această circă a orașului. Am dat concurs, am fost câțiva candidați, din acei candidați cu 8,67 am intrat aici și de 14 ani sunt la această circă.
Reporter – Cum se împletește profesia cu viața de familie?
Elena Åžerbu – Vreau să spun la toată lumea, că este bine să îți faci profesia, dar este bine să le îmbini pe toate în viață. Poate nu poți să faci totul foarte bine, dacă vrei să ai mai multe satisfacții în viață, este bine să găsești un echilibru. Eu nu am copii! Åži ca să ajung aici am muncit enorm și poate mi-am distrus partea cea mai sensibilă a unei femei sau a unei familii, copiii. Acesta este cel mai mare regret al meu din viață.
Reporter – Sunteți căsătorită?
Elena Åžerbu – Da, de 30 de ani sunt căsătorită. Ne-am căsătorit din facultate, eu eram în anul IV, el în anul III. Soțul este medic concesionar la Cîmpineanca, dar ca să înțeleagă tot românul, este medic la țară, la circa de la Cîmpineanca. O duce foarte greu pentru că, din punctul meu de vedere, și poate să se supere cine s-o supăra, serviciul veterinar nu trebuia privatizat. Chiar dacă este o meserie liberală, pentru situația economică a acestei țări, pentru conștiința pe care noi nu prea o avem, această meserie trebuia să fie a statului, controlată de stat. Se cheltuiesc foarte mulți bani de către statul român și noi tot avem probleme. De ce? Pentru că țăranul nu are bani să vaccineze efectivele de animale, care oricum s-au redus. Medicul este privat în ghilimele, pentru că cei de la Colegiul Medicilor Veterinari stabilesc tarifele, cât costă o injecție, o deplasare până la un animal, cât costă o consultație. Asta nu este privatizare! Åži în al doilea rând, țăranii sunt foarte necăjiți și el nu înțelege ce înseamnă un medic concesionar. Medicul concesionar are un legământ profesional cu statul, el răspunde de imunitatea acelei zone pe care o gestionează. Dacă ai un animal sănătos, ai și un produs alimentar garantat sănătos.
Reporter – Ce este cel mai greu de realizat în această profesie?
Elena Åžerbu: La ora actuală, vă spun foarte sincer, munca cu omul este cea mai grea. Această profesie nu este foarte grea pentru că simți că vorbești cu animalul și simți animalul. Cel care vrea să facă profesie! Cel care nu vrea, nu are niciun fel de simț, la fel ca și în medicina umană. Această democrație s-a înțeles foarte greșit! Åži vă dau exemplul serviciului meu. Educația sanitară nu pot să o fac eu la un om, ca și la un animal, comparația aceasta este prea dură, dar amândouă sunt ființe vii, dacă nu au cei șapte ani de acasă. Dacă nu au acea instruire din familie, elementară este foarte greu ca eu acuma să fac această educație și încă o dată vă spun că la ora actuală omul este dezumanizat, poate este dezorientat, dar nu din cauza sărăciei. Pe timpul nostru am fost foarte săraci, dar exista conștiință, exista bun simț, era rușine. Mie nu putea să îmi spună cineva ceva de două ori, intram în pământ. Astăzi am senzația că vorbești în van. Nu mai respectă nimeni nimic. De aici pleacă toate tulburările economice ale acestei țări, de la nerespectarea niciunei legi.
Reporter – Cum credeți că se va dezvolta această ramură a agriculturii, creșterea animalelor?
Elena Åžerbu – Până când nu se va întoarce acest popor la munca de producție, să producem ceva, să facem ceva să exportăm sau să asigurăm cu îndestulare piața națională, nu se va face nimic. Dacă nu va exista o piață îndestulată nu se va face nimic. Eu sunt de la țară și merg din două în două săptămâni la mama mea pe care o mai am în viață, ca să o îngrijesc. Nu mai are pe nimeni pentru că singurul meu fratele este plecat de 4 ani în Spania. Åži când merg de la Buzău până la mine la țară, merg pe câmp, pentru că am teren pe care îl lucrez. Nu găsești pe nimeni să îți lucreze. Forța de muncă este îmbătrânită. Din generația mamei mele sunt foarte puțini care mai sunt în viață și aceia vai de capul lor, nu au bani. Când văd că acești țărani, care au muncit, nu li se cuvine și lor o pensie decentă, ca să poată trăi… Ce să facă un bătrân cu pensie de 300 de lei, când are nevoie de medicație, de hrană, ca să mai trăiască. Dacă nu au pe cineva care să lucreze, un copil care să îi ajute, sunt vai de ei. Pământurile sunt pârloagă. Până în ’89 se ara și răzorul ( spațiul dintre două terenuri – n.r.). Nu exista o palmă de pământ nemuncită. Nu exista zi de la Dumnezeu să nu existe cineva pe câmp. Astăzi s-a ales praful de tot. Pământurile sunt pline de arbuști, de mărăcini, nu mai există un animal în curte. La mine în comună nu exista familie care să nu aibă 2,3 bovine, în curte. Astăzi, în toată comuna este o singură bovină. Este inadmisibil! În jurul casei mele a trebuit să investesc bani grei să fac împrejmuirea teritoriului ca să protejez pământul pe care îl muncesc, de animalele sălbatice. Nu mai au ce mânca! De aceea cer să se dea o atenție sporită micilor fermieri, acestei ramuri ale noastre, agricultura pentru că de aici ne-am făcut cu toții mari și de aici vom reuși să învingem această sărăcie, care ne apasă.
Reporter – Ce pasiuni aveți, în afară de profesie?
Elena Åžerbu – Mașinile, ele sunt pasiunea mea și mi-a plăcut la viața mea să fiu îngrijită, să am o bijuterie bună sau o haină bună. Iar când vine vorba despre mașini, îmi place să șofez, îmi place să am mașini, dar din păcate nu am posibilitate financiară. Am început de la Dacie la mâna a doua și acum mi-am luat prin bancă un VW Jeta, care stă mai mult în garaj, dar îmi fac treaba cu ea când plec la mama sau unde mă mai duc. Dacă aș avea bani mi-ar plăcea să am o mașină de teren pentru că la țară unde locuiesc eu, casa este într-o zonă de deal, ultima casă de pe deal și trebuie să urc o pantă mai mare și mașina pe care o am nu prea se pretează.
Reporter – Ce părere aveți despre scandalul cărnii de cal?
Elena Åžerbu – Carnea de cabalină este nutritivă. Este o carne bună, dar eu în facultate am învățat așa: să fie identificat fiecare abator cu ce se taie acolo! Aici se vinde carne de cal! Nu este niciun fel de nenorocire, dar să fie sinceritate!
Reporter – Ce siguranță mai avem noi consumatorii în acest context al scandalului cărnii de cal, atunci când cumpărăm produse din piață?
Elena Åžerbu – În ceea ce privește piața pe care o gestionez eu nu sunt probleme, știți că eu în 15 ani nu am plecat o oră de aici, stau zi de zi, ceas de ceas. Dar cea mai importantă problemă este spațiul de depozitare. Poate este criză economică, dar pentru a avea o și mai mare siguranță trebuie să avem aceste spații de depozitare astfel încât agentul economic să poată să vină cu produsul și să aibă condiții de vânzare. În această situație nouă nu ne rămâne decât să mai verificăm încă o dată documentele de proveniență, din punct de vedere al calității, al marcării acestei cărni și în aceste condiții putem să depozităm carnea, să punem lacăt și dacă mai vrea să aducă marfă atunci trebuie să mă anunțe, pentru că de asta există personal sanitar veterinar. Cu toate aceste greutăți, am avut parte de colaborare din partea DSVSA-ului, din partea conducerii din pieței, a primăriei, pentru că toți avem același scop, sănătatea consumatorilor.
Reporter – Ce le doriți femeilor de 1 martie?
Elena Åžerbu – Le urez tuturor doamnelor, domnișoarelor, bunicilor, mamelor, colegelor mele să aibă parte de multă sănătate, pentru că este un dar divin, le doresc să fie fericite. Pentru cele care au familii să își crească în pace copiii. La Mulți Ani de 1 și 8 martie !
