Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Patru ore de educaţie fizică pe săptămână, începând cu clasele a V-a şi a IX-a


  Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat că de anul viitor, începând cu clasele a V-a și a IX-a, când vor fi schimbate planurile cadru, vor fi introduse gradual patru ore de educație fizică pe săptămână. ‘’Vom introduce gradual patru ore de educație fizică pe săptămână, pentru că, dacă mâine ar fi să facem patru ore de educație fizică pe săptămână, primii care ar avea dureri de cap ar fi domnul primar, domnul președinte al Consiliului Județean și domnul inspector școlar general, pentru că nu avem deocamdată spațiile necesare. Ar fi și o problemă de încadrare, pentru că nu avem suficienți profesori. Va trebui încet, încet să îi recuperăm, pentru că profesori de educație fizică există. Deci, gradual, de la anul, de la a V-a, respectiv de la a IX-a, vom introduce patru ore de educație fizică’’, a declarat Pricopie. 
   Remus Pricopie a mai spus că se va face în așa fel încât orele de educație fizică să fie cuplate două câte două. ‘’Adică, nu se duce copilul de patru ori la educație fizică, ci se duce de două ori pe săptămână, mai ales că dintr-o oră de educație fizică, nu folosești decât vreo 25 de minute. Pentru că un copil are nevoie să se dezbrace, să se încălzească, să înceapă exercițiile, să se dezaburească, să se îmbrace și să iasă pe ușă fără să răcească. Dacă vei cupla două ore, poți să faci cam o oră și zece minute educație fizică’’, a mai spus ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?