Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Spitalele vrâncene au fonduri asigurate până în martie


   Prefectul Cătălin Kanty Popescu a cerut să fie informat atunci când apar probleme în ceea ce privește achiziționarea medicamentelor citostatice. În cadrul unei întruniri care a avut loc ieri la Prefectură, la care au participat manageri de spitale, medici, șefii Casei de Asigurări de Sănătate și ai Direcției de Sănătate Publică, s-a discutat despre asigurarea medicamentelor citostatice. Prefectul a solicitat să fie  întocmit un necesar de medicamente oncologice pentru întreg anul, care urmează să fie trimis la compania Unifarm. De asemenea, s-a stabilit ca în momentul în care vor exista probleme cu aprovizionarea, Prefectura să fie informată, pentru a solicita sprijin de urgență. 
   În prezent, în Vrancea nu sunt probleme cu tratamentele oncologice, dar de mai bine de un an de zile lipsește un medicament, Fluorouracil. Programul Național de Oncologie este derulat în județul nostru de Spitalul Județean de Urgență Focșani, fiind incluși peste 500 de pacienți.

Spitalele nu au probleme financiare

   Tot în cadrul întâlnirii de ieri, s-a discutat despre situația economico-financiară a spitalelor din județ. Mihai Copaci, președintele CAS, spune că în acest moment finanțarea spitalelor este asigurată până la 1 martie, când va fi semnat noul Contract Cadru. „În prezent nu sunt probleme la spitale. Au fonduri suficiente până când va începe noua perioadă de contractare. Pentru ianuarie și februarie, spitalele au primit următoarele sume: Spitalul Dumbrăveni- 1,1 milioane, Spitalul Vidra- 436 mii lei, Spitalul Panciu- 700 mii lei, Spitalul Adjud- 1, 5 milioane lei, iar Spitalul Focșani- 9, 8 mi-lioane lei”, susține Mihai Copaci.
   Prefectul Popescu le-a cerut managerilor de spitale ca până joi să redacteze un memoriu, în care să vină cu o serie de amendamente la noul proiect de Contract Cadru, memoriu care va fi înaintat Ministerului Sănătății și CNAS, tocmai pentru a preveni ce s-a întâmplat la sfârșitul anului trecut. Atunci, spitalele din Vidra și Dumbrăveni, din cauza subfinanțării, s-au aflat în imposibilitatea de a acorda salariile aferente ultimului trimestru. „Trebuie să facem până joi o serie de propuneri pentru Contractul Cadru. Noi ne vom axa pe finanțarea spitalelor, pentru a nu mai exista problemele din trecut. De asemenea, tot în cadrul acestui memoriu vom solicita și 65 de mii de lei pentru combustibil, pentru a ieși cu bine din iarnă”, a spus Mirela Cotea, managerul Spitalului „N.N. Săveanu” din Vidra. „Trebuie să trimitem o serie de amendamente pentru noul cadru. Sperăm să fie luate în considerare, pentru că vor face referire la finanțarea spitalelor”, a spus și Costel Negoescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni.
   Tot ieri, prefectul Cătălin Popescu a cerut un contract cadru încheiat între medicii de familie și CAS, pentru a vedea gradul de implicare a acestora în comunitățile unde își desfășoară activitatea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?