Obiceiurile considerate nefaste care au legătură cu somnul sunt dobândite de cei mai mulți oameni încă din timpul copilăriei, afirmă mai mulți experți francezi. Cine ar fi bănuit? Un bancher francez, în vârstă de 35 de ani, foarte bine integrat în viața lui profesională, activ și angajat în ceea ce face, se teme în realitate, în fiecare seară, să meargă la culcare. Iar atunci când în sfârșit, după ore întregi de lupte interioare, se strecoară între cearceafurile patului, se simte obligat să adoarmă cu televizorul pornit.
Aurélie Meyer-Mazel, psiholog la Centrul medical din domeniul somnului și al stării de veghe din Paris, consideră că o astfel de strategie este tipică pentru persoanele care suferă de o fobie a somnului și a liniștii. „Obișnuiți ai controlului, acești oameni anxioși se confruntă cu o dificultate extremă atunci când vine timpul să renunțe la lumea exterioară pe care o stăpânesc, pentru a intra în lumea arhaică a nopții, care li se pare plină de angoase. Somnul poate să semene într-adevăr uneori pentru ei cu o «mică moarte» sau cu o revenire în pântecele mamei”.
Adeseori, și printre alte cauze, aceste dificultăți datează încă din primii ani ai copilăriei. „S-a constatat în cadrul unui studiu precedent că persoanele care dormeau puțin când aveau între doi și patru ani devin persoane care dorm la fel de prost și când ajung la o vârstă cuprinsă în intervalul 8-10 ani”, a declarat pedopsihiatrul Michel Lecendreux de la Centrul pentru patologii și tulburări ale somnului din cadrul spitalului Robert-Debré din Paris. „Am constatat că numeroși adulți și-au păstrat din acei primi ani ai copilăriei o anumită vulnerabilitate în fața insomniei”, a adăugat specialistul francez.
Cu toate acestea, la început, suntem cu toții niște locuitori fericiți ai „țării somnului”: fetuși, apoi bebeluși, cu toții dormim în medie între 16 ore și 20 de ore pe zi. Trecem uneori prin faze agitate ale somnului, dar fără să ne trezim. Abia începând din luna a treia de viață a sugarului mecanica subtilă a procesului de adormire se modifică, urmată de stabilirea la opt a numărului de ore dormite într-o zi și de instalarea alternanței ritmurilor circadiene.
Acest fapt, bineînțeles, reprezintă un ideal. În realitate, și în ciuda expresiei „a dormi ca un bebeluș”, un sugar se trezește în medie de opt ori pe noapte. Acesta este momentul în care mecanica subtilă a somnului poate să înceapă să se deregleze, atunci când părinții, ei înșiși neliniștiți, încearcă „să îl adoarmă din nou” pe micuțul lor, în detrimentul unei educații ce vizează autonomia nocturnă a acestuia. „Încercând să îl facă pe copilul lor să adoarmă din nou, cei mai mulți dintre părinți apelează la strategii externalizate (biberon, cântece etc.) Åži, paradoxal, ei provoacă astfel trezirea copilului”, explică medicul Michel Lecendreux. Din contră, ei trebuie să dezvolte stimulii interni, favorabili somnului: de exemplu, patul trebuie să fie cu adevărat identificat ca fiind locul în care copilul trebuie să adoarmă, singur. Prea mulți părinți își duc bebelușul în leagăn, încercând să îl adoarmă. Rezultatul: patul devine pentru bebeluș locul în care acesta se trezește.
Acest cerc vicios poate să devină și mai larg: câți părinți au devenit astfel insomniaci pentru că bebelușii lor nu dormeau noaptea? „Văd multe mame care nu mai dorm bine după ce au născut, chiar dacă acest lucru a avut loc uneori în urmă cu 20 de ani”, spune Aurélie Meyer-Mazel.
Acești părinți exagerat de atenți pe timpul nopții la progeniturile lor suferă în realitate de o „datorie față de somn”. Ei ratează cel de-al cincilea stadiu al somnului, somnul paradoxal, care se produce la finalul fiecărui ciclu, și a cărui proporție crește spre finalul nopții, afirmă psihologul Aurélie Meyer-Mazel. Este acel stadiu al somnului în care oamenii prezintă cea mai intensă activitate psihică: trierea evenimentelor care s-au petrecut în timpul zilei, digerarea emoțiilor, visele și anticiparea acțiunilor viitoare. „Somnul paradoxal ne permite să trăim mai puțin anxioși. Dacă nu dormim suficient, intrăm într-o spirală infernală: cu cât dormim mai puțin, cu atât suntem mai anxioși și cu atât ne va fi mai greu să inițiem somnul”, afirmă cercetătoarea franceză.
Specialiștii din domeniul mecanicii somnului consideră că acțiunea de „a adormi” poate fi învățată. „Le spun pacienților că trebuie să își «sevreze» copilul noaptea”, afirmă doctorul Michel Lecendreux. „Distanțând tot mai mult între ele venirile lor lângă patul copilului atunci când acesta îi cheamă, ei reușesc să îl facă pe copil să învețe să adoarmă singur”, a adăugat specialistul francez. O altă recomandare utilă pentru părinți: spațiul pentru somn trebuie să fie un loc dedicat calmului. Astfel, în loc să îl lăsați pe copil să «își rumege gândurile» în pat, pentru că nu adoarme, ar fi mai bine ca acesta să fie pus pe un scaun sau dus într-o altă cameră.
Atunci când o persoană adultă este cu adevărat „prinsă” într-o identitate de insomniac, este uneori util să se apeleze la psihoterapie. Această tehnică descoperă adeseori diverse evenimente declanșatoare ale insomniei, care au avut loc în copilărie. „Una dintre pacientele mele dormea foarte prost de când casa ei a fost spartă de hoți pe când ea avea doar șase ani”, afirmă Aurélie Meyer-Mazel. „Astfel, pe lângă celelalte piste de căutare (organice, comporta-mentele), s-a dovedit necesar să urmăm și pista psihologică”, afirmă specialista franceză, care consideră că somnul, un element fragil dar important din viețile oamenilor, merită o abordare globală.
